Săptămâna Mare nu e doar o perioadă din calendar, ci o invitație la liniște, reflecție și apropiere de Dumnezeu. Despre toate acestea am discutat cu părintele Darius Mărcuș, originar din Caransebeș, care acum este slujitor în zona Întorsurii Buzăului de aproximativ trei ani. Părintele ne-a vorbit și despre sensul postului, despre taina spovedaniei, despre rugăciune și provocările tinerilor de azi în raport cu credința. Un dialog simplu, dar plin de profunzime, despre cum putem redescoperi în această Săptămână Mare drumul spre inimă și spre Dumnezeu.

– Cum ne pregătim sufletește pentru Săptămâna Mare și ce înseamnă această perioadă pentru credincioși?

Perioada aceasta de pregătire începe cu perioada postului. Postim 40 de zile. Sâmbăta lui Lazăr și Duminica Floriilor sunt două zile care fac legătura între perioada postului și Săptămâna Mare, în care noi ne pregătim, în care noi venim și, prin taina spovedaniei, ne curățim sufletele și apoi ne împărtășim cu trupul și sângele Domnului Nostru, Iisus Hristos, iar această săptămâna nu mai este săptămâna noastră, ci este săptămâna Domnului Nostru, Iisus Hristos. Noi nu facem altceva decât să călătorim împreună cu El.

Nimic din ceea ce s-a întâmplat în viața Mântuitorului Iisus Hristos în această perioadă, de la Duminica Floriilor până în momentul Învierii, nu este întâmplător. Nu este întâmplătoare nici pilda pe care le-a oferit-o apostolilor cu smochinul cel neroditor. Nu este întâmplător nici faptul că femeia cea păcătoasă a ales să vină și să-i spele picioarele Mântuitorului Iisus Hristos, să-l ungă cu mir. Nu este întâmplător nici faptul că Mântuitorul de bună voie s-a pregătit, s-a rugat, a știut ceea ce urmează să i se întâmple, de aceea s-a și pregătit pentru că avea să ne împace pe noi cu Dumnezeu. Este cea mai importantă sărbătoare din viața noastră a creștinilor.

– Ce putem să facem atunci când ne rugăm și pare că nu ne aude nimeni?

Faptul că noi ne rugăm și avem numai impresia că nu ne aude nimeni… Sfinții Părinți vorbesc așa de frumos despre rugăciune și ne spun că rugăciunea pe care noi o rostim trebuie să urce în minte, să o putem înțelege și apoi să coboare în inimă. De aceea, atunci când avem noi impresia că nu ne ascultă nimeni, poate că este o rugăciune pe care noi o facem formal în fața lui Dumnezeu.

De aceea, le spun celor care mă întreabă că rugăciunea nu trebuie să fie nici prea lungă, nici prea scurtă, ci trebuie să fie trăită intens. Rugăciunea trebuie să fie un act sau trebuie să fie un moment de intimitate între tine și Dumnezeu, ca atunci când te întâlnești cu un prieten și te bucuri de reîntâlnire și de faptul că poți să mai stai de vorbă. Rugăciunea nu este altceva decât hrană pentru suflet.

– Mai sunt tineri care zic, „ce rost are să merg la Denii dacă tot nu simt nimic”. Ce le-ați spune? 

Nu simt nimic pentru că noi creștinii ortodocși sau cel puțin tineri, deși s-a introdus religia în școală și noi am putut studia această materie, totuși există un dezinteres. Acum n-aș putea să spun de unde vine această delăsare, ca să o numesc așa. Însă pe mine ce mă supără, cumva, este faptul că celelalte popoare care îmbrățișează altă credință decât credința noastră își cunosc religia. Noi nu ne-o cunoaștem, de aceea apare și plictiseala pe care o avem sau o au tinerii în momentul în care vin la biserică. Ei vin, dar nu știu ce se întâmplă. Nu trăiesc Sfânta Liturghie pentru că nu știu toate momentele importante din slujba Sfintei Liturghii.

Nu se știe nici ceea ce se întâmplă în această săptămână, adică noi nu știm să călătorim cu Mântuitorul Iisus Hristos. Nici nu vrem, nici nu ne interesăm, nici nu  întrebăm.

– Legat de iertare, sunt oameni care spun că nu pot ierta deși încearcă. Cum putem să iertăm mai ușor?

Folosesc tinerii din zilele noastre cuvântul acesta „target”. Trebuie să îți impui un anumit target. Ei, cam așa se întâmplă și pentru cei care trebuie să ierte. Targetul nostru pe care îl avem este exemplul Mântuitorului Iisus Hristos. De ce a venit el în lume? Ca să ne împace pe noi, din nou cu Tatăl.

Și jertfa pe care a făcut-o nu e o jertfă oarecare, ci e o jertfă supremă, adică până la moarte. Dar ca să ne arate că este Dumnezeu adevărat, din Dumnezeu adevărat, a înviat.

La Taina Spovedaniei îi întreb pe oameni dacă știu rugăciunea „Tatăl Nostru”. Și sigur că fiecare dintre noi o știm cum o învățăm de mici copii. Avem acolo un pasaj care ne spune așa: „Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri”. Deci, dacă noi nu iertăm sau nu ne punem acest țel de a încerca să iertăm nici noi nu vom fi iertați. Cumva ne osândim singuri fără să ne dăm seama.

Și în momentele grele, pentru că suntem în săptămâna Sfintelor Patimi, în momentul în care Iisus a fost prins, a fost judecat pe nedrept, a fost bătut, Dumnezeu a iertat. Deci acesta trebuie să fie modelul nostru, targetul nostru în zilele noastre.

– Mulți tineri aleg să postească, dar evită spovedania pentru că au relații intime cu persoana iubită și încă nu sunt căsătoriți. Simt rușine și poate teamă de judecată. Ce le-ați spune celor care se află în această situație și nu mai știu dacă mai au loc în biserică?

Ceea ce le-am și spus și celor pe care i-am întâlnit. Darul cel mai frumos, pe care îl poate oferi un soț soției și soția soțului este fecioria. N-aș dori să intru acum în amănuntele canoanelor și să explicăm din punct de vedere duhovnic toate lucrurile acestea. Aș rămâne la această idee care mi se pare pe înțelesul tuturor, aceea că e darul cel mai frumos, arătând că îl iubim, că îl apreciem pe cel de lângă noi, este atunci când el ne descoperă pe noi așa cum ar trebui să fie. Și chiar dacă mulți spun că e trecut sau că suntem trecuți cu ideile acestea, lumea și societatea în care trăim e adevărat că asta ne vinde și încearcă să ne ducă unde vrea și, dar noi trebuie să rămânem statornici să nu mergem cu valul, trebuie să rămânem înrădăcinați în ceea ce ne oferă Biserica.

Mântuitorul Iisus Hristos spune, prin gura Sfântului Apostol Pavel că toate ne sunt îngăduite, dar nu toate ne sunt și de folos.

– Și totuși cum i-ați încuraja să vină la spovedanie?

Am încercat să le spun că taina spovedaniei nu este un scaun de judecată. Preotul este numai un martor, el trebuie să fie mijlocitorul între credincios și Dumnezeu. Prin taina spovedaniei, sigur, dacă respectă canonul, dacă doresc lucrul acesta și încearcă să se apropie de Dumnezeu, lucrurile pot fi îndreptate. Numai voință trebuie.

Sursa foto: episcopiacvhr.ro