ACTUALITATE 23 septembrie 2022

Ultimul curs din acest an pentru însoțitorii din sala de nașteri începe în 13 octombrie

de Iulia Drăghici - Taraș | 873 vizualizări

Spitalul Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe a dat startul înscrierilor pentru ultimul curs de anul acesta care le va permite tăticilor și rudelor de gradul I să însoțească femeile gravide în sala de nașteri. Prima ședință din cele cinci va avea loc în 13 octombrie. 

Înscrierea se face online, prin formularul pus la dispoziție prin pagina de Facebook a spitalului. 

Ultimul curs pe care îl organizăm în acest an începe pe 13 octombrie și va consta în 5 ședințe gratuite, fiecare a câte o oră de pregătire. Ședințele vor avea loc în fiecare zi de joi, de la ora 13.00, și vor fi susținute în limbile română și maghiară, de medicii noștri obstetricieni-ginecologi și neonatologi. 

Dacă urmează să naști, ia-ți partenerul și înscrieți-vă împreună la curs. Suntem nerăbdători să vă cunoaștem! (...) După absolvirea cursului, viitorii tătici și rudele de gradul I vor putea fi alături de gravide în sala de naștere”, se arată în informarea publicată joi pe pagina de Facebook a Spitalului Județean. 

Formularul care trebuie completat pentru înscriere este disponibil și accesând: https://bit.ly/3R5KrED

În ultimele cinci săptămâni, o serie de cursanți, a treia grupă de până acum, a fost pregătită de medicii de la Obstetrică-Ginecologie și Neonatologie pentru asistarea gravidelor la naștere, dar și pentru a avea informațiile necesare înainte de venirea pe lume a bebelușului. 

Programul a fost lansat în iunie 2021. Primul curs a început în 24 iunie. În 2022, startul „școlii” pentru tătici și rude de gradul I s-a dat în luna mai. 

Spitalul a elaborat anul trecut un regulament de acces în sala de naşteri a persoanei însoţitoare, în urma recomandării venite din partea Institutului Naţional de Sănătate Publică şi a Ministerului Sănătăţii. Participarea însoțitorilor este permisă doar în perioada activă a travaliului şi cu respectarea anumitor condiţii sanitare.

Sursa foto: Facebook/Spitalul Județean Fogolyán Kristóf 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.