ACTUALITATE 12 august 2022

Ultima speranță pentru Casa de Cultură a Sindicatelor din Sfântu Gheorghe?

de Iulia Drăghici - Taraș | 1319 vizualizări

Primăria Sfântu Gheorghe așteaptă un răspuns al Guvernului la cea mai recentă încercare de a prelua clădirea Casei de Cultură a Sindicatelor din centrul orașului. Edilul Antal Árpád spune că, dacă acest răspuns nu va rezolva problema, este probabil să mai dureze decenii până când se va ajunge la o soluție. Între timp, clădirea arată în ultimul hal. Autoritățile și-au manifestat din nou interesul pentru a investi acolo și spun că se gândesc să o transforme într-un sediu de filarmonică. 

Primarul din Sfântu Gheorghe a spus că s-a identificat o nouă cale prin care s-a cerut preluarea acestei clădiri în administrarea autorităților locale, respectiv în baza legislației care prevede că, dacă un proprietar nu se comportă ca un „bun gospodar” cu imobilul său, atunci îi poate fi retras dreptul de proprietate. 

Anul acesta, în coaliția de guvernare s-a luat o decizie politică prin care se încearcă rezolvarea problemei juridice a Caselor de Cultură a Sindicatelor din țară. Acest lucru este în curs de realizare, în sensul în care Casele de Cultură ale Sindicatelor din România sunt în situații juridice diferite. De exemplu, în cazul nostru, proprietar este statul român și sindicatele au avut drept de folosință. În urmă cu câțiva ani, am încercat, tot printr-o hotărâre de guvern, să tranșăm această problemă, însă atunci, cu toate că a fost deja avizat de câteva ministere proiectul de hotărâre, a și fost inițiat de Ministerul Dezvoltării, Ministerul Justiției a dat aviz negativ, solicitând acordul sindicatului, privind retragerea dreptului de folosință. Ceea ce, evident, nu s-a putut întâmpla, pentru că acel sindicat juridic nici nu există. Deci nu poți obține acordul cuiva care nu există. Ca să transpunem, între persoane fizice ar însemna să ceri acordul unei persoane decedate pentru a rezolva transferul unei proprietăți. Însă am găsit o altă soluție juridică. Cred că este evident pentru toată lumea că acest sindicat, această entitate juridică, nu s-a comportat ca un bun gospodar cu această clădire. Iar în Codul Civil, dacă nu mă înșel, este o prevedere care spune foarte clar că fiecare proprietar, administrator sau entitate care are drept de folosință trebuie să se comporte cu bunul pe care îl administrează ca un bun gospodar. Cred că se vede cu ochiul liber că nu s-a comportat ca un bun gospodar. Practic, astăzi, proprietarul, respectiv statul român, prin Guvernul României, poate sancționa, prin retragerea dreptului de folosință, având în vedere faptul că nu s-a comportat ca un bun gospodar, și astfel nu se mai pune problema obținerii acordului celui care are dreptul de folosință”, a declarat joi primarul Antal Árpád. 

Răspunsul de la București ar trebui să vină în câteva luni, a mai precizat edilul din Sfântu Gheorghe. 

Eu sper că în câteva luni această problemă va fi tranșată. Ori va trece de guvern, ori nu va trece. Dacă nu va trece, atunci eu cred că încă vom mai sta câteva decenii până când se va găsi o soluție. Astăzi vă pot spune că există voință politică, există știință juridică, totul este pregătit pentru ca acest transfer de proprietate să aibă loc. Dacă nu se va întâmpla totuși din diverse motive, eu cred că în următorii 10 ani nu se va mai pune problema obținerii dreptului de proprietate”, a punctat Antal Árpád. 

Subiectul Casei de Cultură a Sindicatelor a fost discutat joi, în cadrul unei conferințe de presă, unde punct central a fost o altă ruină din centrul reședinței de județ, Hotelul Bodoc. Primarul a spus, în acest context, că orașul va avea o filarmonică și că, în funcție de care va fi destinul Casei de Cultură, se va decide și unde va fi sediul acestei noi instituții. Cu alte cuvinte, dacă primăria va obține Casa de Cultură a Sindicatelor, aceasta va găzdui în viitor, după reabilitare, filarmonica, dacă nu, atunci locația acesteia va fi viitorul centru cultural care va fi construit în locul fostului Hotel Bodoc. 

Am tras „frâna de mână” în celălalt proiect, pentru că, în cazul în care vom obține dreptul de proprietate asupra acestei clădiri, atunci parte din acele funcțiuni, care au fost gândite în noua clădire (n.red.: care va fi construită în locul hotelului), le vom realiza în această clădire. Evident, va trebui modernizată, redată circuitului cultural, iar, de exemplu, sala pentru filarmonică ar putea fi realizată în această clădire”, a mai explicat primarul. 

La finele lunii iulie 2021, consilierii locali din municipiul Sfântu Gheorghe au adoptat o hotărâre prin care își asumau oficial că, în cazul în care vor primi în administrare Casa de Cultură a Sindicatelor, în șapte ani o vor reabilita și o vor readuce în viața culturală a urbei.

Ba mai mult, în primăvara lui 2021, Primăria Sfântu Gheorghe a anunțat că a făcut o plângere penală, „pentru că această clădire este neîngrijită şi creează probleme de ordine și sănătate publică”, și a informat din nou cu această ocazie că „doreşte preluarea clădirii Casei de Cultură a Sindicatelor şi reintroducerea ei în circuitul cultural al oraşului, însă pentru acest lucru este nevoie de o decizie la nivel central în ceea ce priveşte tot patrimoniul fostului sindicat comunist”.

În trecut au fost și diverse alte încercări de a prelua, legal, clădirea, dar, după cum se constată, nici una nu s-a finalizat. În prezent, imobilul se degradează accelerat, are aproape toate geamurile sparte, în interior sunt grămezi întregi de deșeuri și este folosit ca toaletă publică și, totodată, și dormitor, pentru oamenii străzii. 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.