ACTUALITATE 16 februarie 2017

„Trezeşte-te! Nu accepta violenţa domestică” – tema unui concurs naţional de eseuri pentru profesori

de Covasna Media | 2742 vizualizări

Inspectoratul Şcolar Judeţean Covasna, Casa Corpului Didactic „Csutak Vilmos” Covasna şi Casa Corpului Didactic Bucureşti sunt parteneri în organizarea unui concurs naţional, coordonat de Asociaţia Ghidelor şi Ghizilor din România (AGGR). Tema competiţiei de eseuri este „Trezeşte-te! Nu accepta violenţa domestică” şi vine ca urmare a deciziei Comisiei Europene de a declara anul 2017 „Anul European de Combatere a Violenţei Domestice Împotriva Femeilor”.

Ceea ce este deosebit la acest concurs este faptul că de această dată nu elevii sunt cei vizaţi să participe, ci cadrele didactice din învăţământul preuniversitar şi universitar, reprezentanţi ai organizaţiilor non-guvernamentale şi membrii AGGR.

Eseurile, care se pot face fie individual, fie în echipă de maximum doi membri, au scopul „de a conştientiza şi sensibiliza comunităţile locale asupra gravităţii fenomenului violenţei domestice împotriva femeilor, de a încuraja toţi locuitorii să-şi cunoască mai bine drepturile ca cetăţeni europeni, astfel existând oportunitatea de a se crea o societate mai democratică şi mai activă la toate nivelurile”, arată organizatorii.

Potrivit regulamentului concursului, „instituţiile de învăţământ şi autorităţile locale pe de o parte, dar şi societatea civilă pe de altă parte, au împreună un rol important atât în educarea copiilor şi tinerilor pentru a deveni adulţi responsabili, implicaţi activ în combaterea violenţei domestice, cât şi de a organiza diverse acţiuni în parteneriat de prevenire a violenţei domestice şi de conştientizare a populaţiei”.

Calendarul evenimentului arată că înscrierea participanţilor şi transmiterea eseurilor se va face în perioada 8 februarie – 8 martie (Ziua Internaţională a Femeii), în format electronic pe adresa de e-mail: international_romania@yahoo.com. Jurizarea se va face în perioada 10 – 17 martie, iar câştigătorii vor fi anunţaţi pe data de 20 martie – de Ziua Internaţională a Fericirii.

Toţi participanţii vor primi diplome de participare. Câştigătorii premiului I şi II vor beneficia de echipamente de tabără, iar premiul III constă în materiale promoţionale AGGR.

Conform statisticilor făcute publicate de organizatorii evenimentului, peste 30% din femeile din România sunt victime ale violenţei domestice. În Europa, 50 de femei mor în fiecare săptămână din cauza violenţei domestice, iar 95% din actele de violenţă petrecute în familie sunt îndreptate împotriva femeilor. Cifrele mai arată că 75% din femeile aflate în poziţii de conducere s-au confruntat cel puţin o dată cu hărţuirea sexuală la locul de muncă.

Detalii despre regulile de redactare a eseurilor, dar şi informaţii suplimentare despre concurs pot fi obţinute accesând site-ul www.isj.educv.ro.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.