ACTUALITATE 23 martie 2017

Trend descendent al criminalității în Covasna, în primele două luni ale anului 2017

de Covasna Media | 967 vizualizări

Activitatea desfășurată de polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Covasna în primele două luni ale anului curent se transpune în menținerea unui trend descendent al criminalității sesizate, față de aceeași perioadă a anului trecut.

Astfel, în primele două luni, numărul faptelor penale sesizate pe raza județului a scăzut cu 13,9% față de aceeași perioadă a anului precedent. Scăderi se înregistrează la majoritatea tipurilor de infracțiuni, de pildă infracțiunile contra persoanei au scăzut cu 15,1%, iar infracțiunile contra patrimoniului (furturi, distrugeri) au scăzut, de asemenea, cu 33,2%.

În perioada menționată, polițiștii covăsneni au intervenit la 2.294 de evenimente, 23,9% dintre acestea fiind sesizări venite prin numărul unic de urgență 112.

Pentru menținerea climatului de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, au fost executate 520 de acțiuni cu efective lărgite, în urma cărora au fost descoperite 229 de infracțiuni, 81,2% dintre acestea fiind fapte constatate în flagrant.

De asemenea, în urma acțiunilor desfășurate, polițiștii au constatat și aplicat 4.358 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 1.182.000 de lei.

Pentru menținerea siguranței traficului rutier și reducerea numărului de accidente, polițiștii rutieri au desfășurat 229 de acțiuni, în urma cărora au fost constatate 28 de infracțiuni pe această linie și au aplicat 2.282 de sancțiuni contravenționale.

Pentru prevenirea și combaterea delictelor la regimul silvic, polițiștii covăsneni au organizat și desfășurat peste 800 de acțiuni și controale, atât în fondul forestier, cât și pe linia provenienţei, prelucrării, depozitării şi valorificării materialului lemnos și pentru verificarea legalităţii transportului de material lemnos. Astfel, au fost constatate 100 de infracțiuni pe această linie, 82 dintre acestea fiind constatări în flagrant. Au fost aplicate 169 de sancțiuni contravenționale în valoare de 217.000 de lei și, tot în urma acțiunilor desfășurate pe această linie, au fost confiscați 170 de metri cubi de material lemnos.

Prevenirea și combaterea evaziunii fiscale constituie o altă prioritate pentru polițiști. Pe această linie au fost desfășurate peste 70 de acțiuni și controale, în urma acestora fiind constatate opt infracțiuni de natură economică. De asemenea, au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 52.000 de lei. Polițiștii au confiscat 7.000 de fire de țigarete și au indisponibilizat 4 autovehicule. Valoarea prejudiciului recuperat în cauzele privind infracțiuni economice, după primele două luni de activitate din acest an, este de peste 3.000.000 de lei.

Activitățile educativ-preventive reprezintă și ele o componentă importantă a activității polițiștilor. La acest moment se află în desfășurare o serie de campanii și proiecte, dintre care amintim campania „Mica Zebră la Grădiniță”, proiectul „Școala Siguranței Teddy”, dar și campaniile de prevenire a violenței intrafamiliale, dar și pentru prevenirea traficului și consumului de droguri. În primele două luni polițiștii au desfășurat peste 50 de activități de informare în școli pentru promovarea importanței conduitei preventive și a însușirii regulilor privind siguranța propriei persoane.

Polițiștii covăsneni vor urmări în continuare, prin activitatea desfășurată, să asigure menținerea siguranței publice și prevenirea săvârșirii de fapte contrare legii.

Compartimentul Relaţii Publice

Agent principal de poliție Marin Nicoleta

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.