ACTUALITATE 7 septembrie 2014

Trei zile de sărbătoare la Covasna

de Székely Emőke | 459 vizualizări

Zilele Covasna septembrie 2014 - 7

Cea de a 17-a ediție a Zilelor Orașului Covasna au avut loc la sfârșitul săptămânii, și sute, chiar mii de localnici și vizitatori au profitat de vremea frumoasă și de eveniment pentru a petrece timpul în centrul orașului, în târg sau la concertele organizate de Primărie.

Programul ediției din acest an a zilelor orașului a cuprins evenimente pentru toate vârstele și toate gusturile, pe scena amplasată în centrul stațiunii Covasna urcând atât trupe de muzică ușoară, cât și ansambluri folclorice, în casa de cultură a orașului au fost diferite expoziții, iar sălile de sport au fost pline de copii și adulți care au participat la evenimentele sportive devenite deja tradiție.

La fel ca în fiecare an, târgul a fost cel care a adunat lumea în centru, pe grătare sfârâiau micii, cârnații și pastrama specifică zonei, iar pofticioșii au putut gusta și bulzul tradițional, preparat din brânză proaspătă de Voinești.

Desigur, cei mai bucuroși au fost copiii care s-au distrat în voie pe toboganele gonflabile și trambulinele amplasate în centru, dar și la colțurile cu jocuri amplasate în parcul din oraș.

Zilele Covasna septembrie 2014 - 9

În ceea ce privește târgul, acesta a fost bun pentru comercianți, nu și pentru artizani. Aceștia din urmă spun că oamenii au din ce în ce mai puțini bani, iar ei rămân cu marfa nevândută. „Am reușit să vând fix cât am nevoie de benzină. Nu am făcut profit nici măcar un leu. Acum doi ani a fost bine, anul trecut așa și așa, dar anul acesta, chiar dacă vremea a fost frumoasă, clienții s-au uitat, au spus că e frumos, și au plecat” – ne-a declarat un artizan din Sfântu Gheorghe.

Se pare că în aceste câteva zile oamenii uită de probleme și disconfort și se distrează. Maria Iacob, o pensionară din stațiune, ne-a spus că în fiecare an iese în centru de zilele orașului. „Este mereu o atmosferă plăcută. Cred că avem nevoie de astfel de zile, să uităm de probleme și să ne bucurăm de orașul nostru, de prieteni, cunoștințe și rude. Un an întreg numai muncim și ne enervăm, măcar de aceste zile să ne bucurăm” – spune ea.

Un grup de tineri ne-au spus că s-au distrat pe cinste la concerte. „Cei de la Youvenis Group, dar și Anna Lesko ne-au plăcut mult, ne-am distrat împreună cu prietenii, așadar e bine. Din fericire nu a plouat, așa că am stat practic toată ziua afară” – spune un tânăr din Covasna.

Așa cum se întâmplă de fiecare an, de zilele orașului sunt și turiști în stațiune. Familia Iordache este din județul Ialomița și a venit pentru câteva zile la Covasna. „Nu am știut că vom nimeri fix de zilele orașului, dar ne bucurăm. Am venit să ne odihnim, dar și să ne distrăm. Copiii încep școala curând și ne-am gândit să mai profităm de ultimele zile de vacanță. Nu ne pare rău că am ales Covasna, am mai fost și în alți ani, iar acum că e și distracție, dar și târg plin de bunătăți face ca vacanța noastră să fie și mai bună” – ne-a declarat capul familiei, Adrian.

Anul viitor Zilele Orașului Covasna ajung la maturitate, fiind vorba de cea de a 18-a ediție. Primarul Thiesz János spune că acest lucru îi responsabilizează și mai mult în sensul de a lua cele mai bune decizii pentru viața comunității locale.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.