ACTUALITATE Acum 3 ore, 37 minute

Trei accidente în mai puțin de trei ore, la Zăbrătău, Crasna și Ojdula

de Covasna Media | 804 vizualizări

Polițiștii au intervenit în cursul acestei zile la trei evenimente rutiere: două dintre ele produse la câteva minute distanță, pe DN 10, unul în localitatea Zăbrătău, celălalt la Crasna. Un alt accident a avut loc la Ojdula.

În cazul evenimentului petrecut la Zăbrătău (13:45) polițiștii au stabilit, din primele verificări, că acesta s-ar fi produs pe fondul nepăstrării unei distanțe laterale corespunzătoare între autovehiculele aflate în mers, iar două autoturisme care circulau în sensuri opuse au intrat în coliziune ușoară. Din fericire acest eveniment s-a soldat doar cu pagube materiale. 

La scurt timp (13:55), un alt eveniment rutier a fost anunțat în zona localității Crasna unde o motocicletă și un autoturism s-au ciocnit din cauza unei depășiri neregulamentare. În urma acestui eveniment motociclistul implicat a fost rănit și transportat cu un elicopter SMURD la o unitate medicală, iar alte două persoane aflate în autoturismul implicat au fost și ele rănite și transportate cu ambulanța la spital, pentru îngrijiri medicale de specialitate. 

Polițiștii covăsneni au intervenit în jurul orei 11:40 la un alt eveniment rutier petrecut pe DN2D, în afara localității Ojdula. În acest caz un motociclist a fost rănit după ce a pierdut controlul asupra direcției, cel mai probabil pe fondul vitezei neadaptate, ajungând în șanțul de pe marginea carosabilului. Cel în cauză a fost transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate. 

Polițiștii le reamintesc participanților la trafic faptul că vigilența manifestată permanent și prudența în trafic, alături de respectarea regulilor de circulație, sunt extrem de importante pentru evitarea accidentelor rutiere.

(Sursa: Compartimentul Relații Publice IPJ Covasna)

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.