Interviu cu toboșarul originar din Întorsura Buzăului, Vlad Tohănean 

Aerul curat de munte din micul oraș Întorsura Buzăului parcă îndeamnă stelele să presare talent peste tinerii de aici, pentru că zona oferă României, pe bandă rulantă, artiști de primă clasă. Ziarul nostru i-a avut în prim plan pe mulți dintre muzicienii care astăzi stau pe scene importante, iar acum a venit rândul toboșarului Vlad Tohănean să ne vorbească despre pasiunea pentru muzică, transformată în stil de viață. Mai ales că, în ultimul timp, acesta face turul televiziunilor și al evenimentelor cu ștaif împreună cu Prestige Orchestra, în care este colaborator. Despre acest proiect, dar și despre cum iubirea pentru muzică se moștenește, în interviul care urmează. 

Ai ales cariera muzicală inspirat de cea a tatălui tău, Dan Tohănean sau ai avut alte motivații care te-au îndreptat spre acest domeniu?

Am fost influențat de tatăl meu în această carieră. De el și de băieții din trupa lui  ( Group 89 ) lângă care am crescut, am evoluat, am fost motivat și influențat, totodată, să merg mai departe pe acest drum. 

De când și cum ai descoperit tobele? 

Am descoperit tobele de foarte mult timp, de pe la 3-4 ani, când îi luam oalele și cratițele mamei din dulapuri și le înșiram în camera mea ca să bat în ele. Pe la 5 ani am primit primul meu set de tobe și de atunci m-am apucat mai serios de acest instrument.

Dacă nu ar fi toba, ce ar fi? 

Dacă nu ar fi toba ar fi desigur un alt instrument muzical. 

Cine este Vlad fără muzică? Sau, ar putea exista un astfel de Vlad?

Clar nu aș fi eu dacă nu aș face muzică. Probabil un alt Vlad, nu persoana mea, ar face și altceva în alt domeniu. 

Dacă ar fi să o iei de la început, ce ai schimba în tot parcursul tău de până acum?

Dacă ar fi să o iau de la început ar trebui oricum să studiez ca să ajung la un anumit nivel să pot cânta și aș continua cu studiul, doar că aș investi mai mult timp în mine, ceea ce nu prea am mai făcut în ultima perioadă. Dar îmi doresc din nou să ajung să mă ocup mai serios și de acest lucru și deja am început să fac asta.

E o binecuvântare sau o piedică faptul că te-ai născut la Întorsura Buzăului, un oraș atât de mic, din care a trebuit să pleci ca să îți faci o carieră? 

Este o binecuvântare pentru mine că am niște părinți minunați care m-au sprijinit, m-au ajutat și încă mă mai ajută să fac ceea ce-mi place. Îi iubesc mult. Ei sunt principala mea susținere în tot ceea ce fac. Are importanță și zona în care te naști, deoarece contează aerul pe care îl respiri pentru a-ți oxigena bine creierul, ca să poți gândi mult mai bine în tot ceea ce faci. Mulți oameni din zonă nu cred că își dau seama că sunt foarte feriți de toxicitate din toate punctele de vedere. 

Care sunt modelele tale muzicale? Cine te inspiră? Ca cine ți-ai dori să ajungi? 

Am foarte mulți idoli care m-au inspirat, toți aceștia sunt diferiți deoarece îmi place să învăț de la mai mulți mai multe stiluri de cântat, axându-mă cumva pe versatilitate, nu doar pe  un stil anume. De exemplu: Vinnie Colaiuta este unul din toboșarii mei preferați, Dave Weckl, Steve Gadd, Simon Phillips, Billy Cobham, etc. Mi-aș dori să ajung cât mai sus, dar nu ca un alt artist anume. 

În urmă cu doi ani, în iulie 2017, vorbeam despre lansarea unui nou proiect, Triplu Sec. Ce ne mai poți spune despre acesta? 

Mda... Proiectul Triplu Sec a fost un mare eșec pentru mine. Îmi pare rău ca s-a dezbinat această formulă pe care eu și cu George Găitan ( basist actual în bandul lui Connect-R)  am refăcut-o după ce a tot fost refăcută de mai multe ori axându-se pe principiul „nimeni nu e de neînlocuit”. Uite că nu a fost chiar așa și asta arată în momentul de față faptul că nu mai există această trupă. Acest proiect a fost unul de suflet, deoarece a fost prima trupă în care am reușit toți din band să compunem niște piese într-un timp destul de scurt, punând osul la treabă în a crea muzică. A luat sfârșit și din cauza orgoliilor și intereselor proaste pe care le-au avut unii oameni și nu vreau să dau nume pentru că se știu ei ăia care sunt. Ar fi încă un lucru: nu s-a ținut cont de respect și de timpul sacrificat. Asta e...Mergem înainte. 

Presupun că fiecare proiect, vine cu învățămintele și experiența lui. Care ar fi lecția de viață pe care ți-a predat-o până acum muzica? 

Lecția pe care am învățat-o din toată experiența de până acum este că trebuie să-ți alegi bine oamenii cu care vrei să lucrezi, altfel s-ar putea să rămâi dezamăgit mai târziu de faptul că ești călcat în picioare. Trebuie să-ți cunoști bine valoarea și să știi exact ce vrei. 

De când ești parte din Prestige Orchestra? Cum a început această colaborare?

Nu pot spune că sunt parte din Prestige Orchestra, deoarece proiectul în sine nu l-am fondat eu, ci l-au fondat cei doi soliști, Costin și Iuliana Ghinea. Ei sunt baza acestei trupe și ei investesc în tot ce înseamnă Prestige Orchestra. Sunt niște oameni extraordinar de buni și dedicați în ceea ce fac și am un mare respect pentru ei, că au ambiție și se țin foarte tare ca acest proiect ajungă cât mai sus. Eu sunt doar un colaborator. În această trupă de oameni foarte talentați am intrat după ce am fost contactat telefonic de Costin și mi-a spus ca au nevoie urgentă de toboșar. Eu mă cunoșteam cu cei doi membri fondatori pentru că ne-am mai întâlnit în diferite locuri. Am deja 5 luni de zile de când colaborez cu ei și sincer mă simt foarte bine în această formulă. Toți oamenii din Prestige Orchestra sunt profesioniști și foarte buni în ceea ce fac. Mă simt foarte împlinit că am o colaborare foarte strânsă cu această trupă. Este singurul One Band Show din România, iar în zona  trupelor de cover este în topul celor mai bune din țară. 

Ce înseamnă pentru tine, ca artist, „succesul”?

Sincer, este destul de greu să definesc exact. Pentru mine înseamnă ceva de bine și de încurajare.  

Care este cel mai memorabil concert pe care l-ai susținut până acum? Care spectacol ocupă locul 1 în sufletul tău?

Pentru mine cea mai mare realizare în această carieră este că am urcat pe scena Sălii Palatului din București în anul 2016, alături de Orchestra Radio condusă de domnii Ionel Tudor și Andrei Tudor, în cadrul concertului Gala Chapeau, unde am acompaniat artiști soliști de top ai României. Am acumulat o experiență foarte mare în acea seară de concert, fiind prima mea apariție pe această scenă, unde au urcat cei mai mari artiști ai lumii de până atunci. Am avut cele mai mari emoții în acea seară și nu pot nega acest lucru. Începusem să tremur...Ceea ce nu mi s-a mai întâmplat de pe la începutul acestui drum. M-am simțit extraordinar și pot spune că acest concert ocupă locul 1 pentru mine până în momentul de față. A fost pentru prima dată când am cântat în fața a 5000 de oameni, la Sala Palatului,  plină cu oameni foarte importanți. Le mulțumesc acestor doi oameni, Ionel și Andrei, pentru oportunitatea oferită și pentru tot ceea ce am învățat de la ei. 

Cum poți să descrii senzația de a fi pe scenă? 

Scena pentru mine este o a doua casă, iar senzația pe care mi-o creează acest loc este că mă pot deconecta complet de la responsabilitățile și grijile pe care le am. Mă simt bine de fiecare dată când urc pe scenă și datorită publicului. 

Știu că tu ai avut parte și de experiențe mai „șocante”, dacă pot să zic așa, și mă refer la momentul în care în timpul unui concert ai căzut de pe scenă. Cum a fost senzația de a fi sub scenă? 

A fost o experiență interesantă. Nu am pățit nimic când am căzut în spatele scenei, dar se putea să fie și mai rău, în sensul că puteam să nu mai exist pe fața planetei dacă se aflau în momentul acela acolo de exemplu niște case-uri sau stative. Cred că am avut noroc că nu am pățit nimic. Am căzut pe iarbă.  

Acum, în final, ce mesaj ai transmite publicului care este cu ochii pe tine, mai ales atunci când ești pe scenă? 

Celor care apreciază ceea ce fac le mulțumesc mult! Îmi sunt la suflet toți cei care fac acest lucru pentru mine! Vă îmbrățișez! Și îți mulțumesc, Iulia, pentru acest interviu!

Îți mulțumesc și eu pentru că ai acceptat! Mult succes în continuare!