ACTUALITATE 13 mai 2020

Traseul spre Șugaș Băi, mai sigur pentru bicicliști

de Daniela Luca | 1278 vizualizări

O asociație a întocmit o listă cu propuneri care va fi înaintă conducerii orașului

Asociația de Turism și Ecologie CovAlpin își propune să sporească siguranța tuturor participanților la trafic care străbat drumul spre Șugaș Băi. În acest sens a fost întocmită o listă cu recomandări care odată puse în aplicare ar putea fi de folos atât conducătorilor auto, cât și bicicliștilor care frecventează zona. Inițiatorii acestui demers vor apela și la Primăria Sfântu Gheorghe pentru sprijin. Persoanele care au alte idei sau propuneri, pot lua legătura cu membrii asociației.

Zona Șugaș Băi este preferată de bicicliștii din Sfântu Gheorghe și din împrejurimi, iar mai ales odată cu relaxarea restricțiilor se preconizează că numărul celor care vor veni să pedaleze pe acel drum, adesea presărat de pericole, va crește considerabil. 

Astfel, apariția unor accidente grave este aproape inevitabilă, spun cei de la Asociația de Turism și Ecologie CovAlpin. Aceste presupuneri sunt alimentate de faptul că drumul este relativ îngust, iar pe mai multe porțiuni carosabilul este lipsit de vizibilitate din cauza virajelor și a curbelor. Vizibilitatea este diminuată și din cauza porțiunilor umbrite puternic, urmate de porțiuni foarte însorite, precizează reprezentanții asociației. 

Pentru a diminua riscurile la care se supun bicicliștii care aleg zona Șugaș Băi, Asociația de Turism și Ecologie CovAlpin vrea să înainteze o propunere către Primăria Sfântu Gheorghe prin care să ofere soluții la problemele care apar pe traseu. 

Printre acestea se numără obligativitatea purtării echipamentelor de protecție pentru bicicliști, obligativitatea folosirii luminilor de întâlnire pentru autoturisme, montarea unei camere de supraveghere în zona barierei de taxare care ar putea ajuta la identificarea făptașilor în cazul unui accident, dar și efectuarea unor controale periodice din partea Poliției Rutiere în acea zonă. 

De asemenea, se specifică și faptul că administratorul drumului ar trebui să fie obligat să păstreze în condiții adecvate curățenia drumului, dar și șanțurile și canalele de scurgere a apei. 

„Cred că inițiativa aceasta vine numai bine în contextul în care de vineri se relaxează puțin lucrurile și lumea clar o să dea buzna. Încă nu știu care va fi forma finală a acestei propuneri. M-am gândit să așteptăm câteva zile să vedem cine și ce propuneri are, poate altele decât cele pe care le-am identificat eu și după aceea să vedem cum ajungem cu toate acestea la primărie. Interpelarea noastră vine în contextul în care încurajăm sportul și mișcarea. Stăm aici la Șugaș Băi și ne întâlnim zilnic cu problemele acestea și de o parte și de alta”, ne-a declarat președintele CovAlpin, Tiberiu-Andrei Poștoacă. 

Acesta a precizat că există mai multe modalități prin care mesajul ar putea ajunge la conducătorii auto și la bicicliști, cum ar fi panourile de avertisment sau chiar o campanie de informare. 

Reprezentanții asociației au enumerat și câteva nereguli des întâlnite în rândul participanților la trafic. Printre cel mai des întâlnite greșeli pe care le comit cicliștii se numără nerespectarea regulilor de circulație, lipsa echipamentului de protecție, tăierea curbelor sau circulația fără semnalizare luminoasă. 

Pe de altă parte, unele dintre aceste greșeli sunt săvârșite și de conducătorii auto, punându-i astfel în dificultate pe cei pe două roți. 

Totodată, reprezentanții CovAlpin susțin că un pericol îl constituie noroiul și pietrele lăsate de utilajele forestiere. 

„Acestea pot produce accidente grave prin scăderea aderenței suprafeței de rulare, atât la biciclete cât și la autoturisme. (...) După ploi puternice șiroaiele de apă transportă pe suprafața carosabilă cantități însemnate de frunze, mâl, nisip”, se arată pe site-ul CovAlpin.ro.  

Demersul este parte din proiectul „Sepsi Trails” prin care CovAlpin încurajează dezvoltarea turismului sustenabil în zona Sfântu Gheorghe, iar inițiatorii acestuia transmit că sunt deschiși la orice fel de observații sau idei. 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.