ACTUALITATE 1 aprilie 2014

TransNatura, prima competiţie internaţională de artă fotografică din Covasna

de Monica Vrânceanu | 708 vizualizări

Asociaţia Vadon din Sfântu Gheorghe organizează primul concurs internaţional de fotografie de natură – TransNatura. Competiţia este deschisă tuturor fotografilor profesionişti şi amatori din lume, care pot participa cu fotografii realizate în habitate naturale, în vreme ce fotografiile pot prezenta numai animale sălbatice sau peisaje; important de ştiut este că nu pot intra în concurs fotografii realizate cu animale în captivitate.

Preşedintele Asociaţiei Vadon, Demeter János, a declarat că deşi judeţul Covasna are foarte multe valori naturale, acestea nu pot fi reprezentate la adevăratul lor potenţial tocmai pentru că nu avem o tradiţie în sensul promovării lor.

„Arta foto a vieţii sălbatice este fascinantă şi pretenţioasă – atât din punct de vedere al aparaturii necesare cât şi din punct de vedere al situaţiilor uneori riscante în care se află fotografii; pentru că nu e totuna să fotografiezi o barză sau un urs polar. Ei bine, tocmai de asta am lansat concursul deschis celor din întreaga lume, fiind convinşi că astfel promovăm şi judeţul, atrăgând atenţia asupra sa”, a explicat Demeter János.

Cei care doresc să participe la acest concurs o vor face doar cu fotografii pentru care deţin dreptul de autor, iar taxa de participare este de 10 euro pentru o categorie – fotografie de peisaj sau cu animale sălbatice, ori de 15 euro pentru ambele categorii. Lucrările vor trebui transmise până pe 31 mai, urmând ca jurizarea să aibă loc între 1 şi 15 iunie, în vreme ce pe 18 iunie se vor anunţa rezultatele. Competiţia oferă premii substanţiale – cuprinse între 150 şi 500 de euro şi va cuprinde inclusiv o expoziţie, care va fi deschisă din 4 iulie, urmând să se editeze şi un catalog cu fotografii. Juriul va fi unul internaţional – format din artişti fotografi din România, Ungaria şi Norvegia, iar doritorii pot obţine informaţii suplimentare la adresa de email transnatura@vadon.ro.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.