ACTUALITATE 18 martie 2013

Timbrul de mediu a pornit greoi în Covasna

de Monica Vrânceanu | 403 vizualizări

Noul timbru de mediu pe care proprietarii îl plătesc la înscrierea maşinii în circulaţie a dat bătăi de cap administraţiilor fiscale, odată cu intrarea în vigoare la finele săptămânii trecute. La Administraţia Finanţelor Publice din Sfântu Gheorghe, programul prin care se plătea taxa pentru acest timbru nu a funcţionat deloc vineri dimineaţă, însă potrivit directorului Ambrus Attila, problema a fost remediată rapid.

„A fost o problemă ce a ţinut de softul de la Centru, însă s-a remediat în câteva ore. În ceea ce priveşte plăţile, au venit foarte mulţi nemulţumiţi de acest nou timbru, printre care unii care şi-au înmatriculat maşinile joi şi nu au mai apucat să intre în sistem, aşa că tot au trebuit să plătească timbrul”, a explicat Ambrus.

Potrivit acestui timbru de mediu, proprietarii vor plăti diferenţiat, în funcţie de maşina deţinută. Spre exemplu, proprietarii de automobile Euro 3 şi Euro 4 vor achita o taxă cu 10 la sută mai mare decât fosta taxă auto, iar cei care au maşini mai vechi, mai poluante, non Euro, Euro 1 sau Euro 2 vor plăti cu până 90 la sută mai puţin.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.