ACTUALITATE 2 februarie 2016

TEGA a majorat tarifele de salubritate

de Iulia Drăghici - Taraș | 1585 vizualizări

Societatea de salubritate TEGA SA a majorat tarifele începând cu 1 ianuarie 2016. Decizia a fost luată ca urmare a votului favorabil acordat de 22 dintre cele 38 de Consilii Locale din județ care beneficiază de serviciile TEGA.

Astfel, ca urmare a majorării, persoanele fizice din oraşul Sfântu Gheorghe care au încheiat contract cu TEGA vor plăti 8 lei de persoană pe lună, iar pentru persoanele din mediul rural prețul a crescut de la 5 lei la 6,5 lei. Persoanele juridice vor plăti 92 de lei pe mc, față de 70 cât era până acum.

„Ne aşteptăm să fie greutăţi, mai ales în zonele în care Consiliile Locale nu au votat favorabil”, a declarat directorul TEGA, Tóth-Birtan Csaba, la conferinţa de presă susţinută marţi.

Acesta a explicat faptul că majorarea tarifelor a fost necesară din cauza închiderii depozitului de colectare de deşeuri de la Sfântu Gheorghe, ca urmare a directivelor europene. „În medie, toate utilajele care transportă deşeurile fac 150.000 de kilometri în plus. Mai mult decât atât, este esenţial de menţionat că după deschiderea centrului de management integrat de la Leţ, deşeurile vor fi transportate la un depozit ecologic, izolat. Aici gazul de depozit va fi captat şi va fi ars, fiind mai apoi utilizat pentru producerea de energie electrică, va trebui să separăm deşeurile biodegradabile, va trebui să transportăm tot deşeul colectat selectiv şi să îl prelucrăm, şi aşa mai departe. Automat, costurile cresc. Vom plăti aproximativ tot atât cât plătim acum la Braşov. Pentru luna ianuarie, când se produce deşeu mai puţin, ni s-a facturat suma de 180.000 de lei taxă de depozitare, iar pe noiembrie, spre exemplu, am plătit 250.000 de lei”, a spus Tóth-Birtan Csaba.

Noul centru de management integrat al deşeurilor de la Leţ ar putea fi deschis, „în cel mai fericit caz în luna mai”, potrivit lui Tóth-Birtan Csaba.

Excepţii de la plata tarifului pentru salubritate

Tot în cadrul conferinţei de marţi, reprezentanţii Tega S.A. au precizat că noul regulament prevede exceptarea de la plată în cazul bătrânilor cu vârstă de peste 70 de ani, a copiilor cu vârsta de sub un an şi a persoanelor cu handicap grav.

„Am încercat să facem şi nişte concesii. Am avut probleme reale, mai ales în mediul rural, la bătrâni, unde, de multe ori, pensia lor ajunge la doar 50 de lei. În cazul acesta şi 5 lei a fost mult. Astfel, ne-am decis să acordăm gratuitate. La copiii de sub un an declaraţi de părinţi la noi nu se mai percepe taxă. Dacă nu îi declară şi aflăm noi din sursele noastre, atunci gratuitatea nu se aplică”, a punctat directorul general al TEGA.

De gratuitate pot beneficia şi persoanele care au certificat de handicap grav, care sunt ţinute la pat şi care produc cantităţi mici de deşeuri.

Pentru a beneficia de gratuitate, oamenii trebuie să caute agenţii teritoriali ai TEGA. „La aceştia trebuie predată o copie a buletinului de identitate şi trebuie completată o cerere tip”, a declarat Tóth-Birtan Csaba.

„Fiindcă deja facturile pe ianuarie trebuie să le emitem, iar în regulament scrie că cererile se pot aplica din luna următoare depunerii, sfătuim oamenii să depună cererile cât mai curând”, a mai spus Tóth-Birtan Csaba.

Circa 100.000 de persoane au încheiate contracte cu Tega S.A. Dintre acestea, circa 40.000 sunt din Sfântu Gheorghe, iar restul de 60.000 provin din mediul rural al judeţului Covasna.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 4

Adaugă comentariu
Emil, 6 februarie 2016
Sunt cateva aspecte la care as dorii sa primesc raspuns: 1.Conform contract modificarea tarifelor trebuia comunicat cu 15 zile inaintea inceperii perioadei de facturare. -art.10 (3)Modificarea citeste integral
eu, 3 februarie 2016
„Fiindcă deja facturile pe ianuarie trebuie să le emitem, iar în regulament scrie că cererile se pot aplica din luna următoare depunerii, sfătuim oamenii să depună cererile cât mai citeste integral
Iulia Draghici, 3 februarie 2016
În cadrul interviului, atunci când s-a referit la copiii nedeclarați la naștere, directorul a vorbit despre surse oficiale. Potrivit acestuia, compania are dreptul să consulte evidențele citeste integral
George Voinescu, 3 februarie 2016
Aaa... daa!!! Cuma adică ,, aflăm noi din sursele noastre", d-l director se foloseşte cumva de listele electorale, că aşa s-a ajuns la includerea la plata acestor servicii a unor perosoane care citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.