Taxele şi impozitele, achitate în proporţie de 90% la Sfântu Gheorghe
Aproape 90% din totalul contribuabililor la bugetul local Sfântu Gheorghe şi-au achitat taxele şi impozitele pe anul 2011, încasările situându-se la circa 13 milioane de lei, a declarat miercuri viceprimarul municipiului, Balint Jozsef.
Acesta a menţionat, într-o conferinţă de presă, că autorităţile locale au trimis în ultima lună a anului trecut peste 4.000 de somaţii de plată, prin intermediul cărora au adus la cunoştinţa datornicilor şi faptul că pot beneficia de o reducere de 50% din penalităţi dacă îşi achită restanţele înaintea anului nou.
Potrivit acestuia, 120 de contribuabili au profitat de ocazie, printre aceştia numărându-se câţiva care nu şi-au mai achitat de ani de zile taxele şi impozitele pe maşini, terenuri ori locuinţe.
“120 de persoane poate părea un număr mic, dar suma pe care au plătit-o la bugetul local a fost de o jumătate de miliard de lei vechi şi au economisit 163 de milioane de lei vechi prin reducerea la jumătate a penalităţii”, a declarat Balint Jozsef, potrivit căruia unul dintre cetăţenii municipiului, care nu şi-a mai achitat de ani de zile obligaţiile către bugetul local, a plătit 7.000 de lei.
Acesta a apreciat nivelul încasărilor din 2011 ca fiind mulţumitor, în condiţiile în care criza a persistat, salariile nu au mai crescut, iar mulţi dintre localnici au rămas anul trecut fără locuri de muncă.
“Putem spune că cea mai mare parte din totalul celor 34.000 de contribuabili din Sfântu Gheorghe sunt conştiincioşi. (...) Probabil că cei aproape 7.000 care nu şi-au achitat obligaţiile nu au bani şi o duc greu”, a concluzionat Balint Jozsef.
Viceprimarul a reamintit cetăţenilor şi firmelor din Sfântu Gheorghe că pot beneficia de o reducere de 10% la taxele şi impozitele locale pe anul 2012 dacă le plătesc integral până la sfârşitul lunii februarie şi de 5% dacă le achită înainte de 1 aprilie.