ACTUALITATE 26 februarie 2014

Tânărul care și-a înjunghiat mama și bunica avea discernământ

de Székely Emőke | 544 vizualizări

Polițiștii covăsneni au primit rezultatele expertizei psihiatrice a tânărului de 27 de ani, Marius Olariu, care și-a înjunghiat mama și bunica în luna ianuarie. Șeful IPJ Covasna, cms. șef Ion Popa, spune că potrivit medicilor, bărbatul era în deplină cunoștință de cauză la momentul comiterii faptei.

Imediat după ce și-a omorât bunica și și-a trimis mama în spital, lui Marius Olariu i s-au luat probe pentru a stabili dacă la momentul comiterii faptelor se afla sau nu sub influența unor substanțe interzise. Analizele au ieșit pozitive, și au arătat că bărbatul consumase canabis. A ajuns în arestul IPJ, de unde a fost trimis la o expertiză de specialitate. Pe atunci Ion Popa spunea că în funcție de rezultatele acestei expertize Marius Olariu riscă să își petreacă următorii ani ori în închisoare, ori într-un centru medical de specialitate.

Date fiind rezultatele, acesta va ajunge la pușcărie. Fiind acuzat de omor deosebit de grav și tentativă de omor, va primi cel puțin 15 ani de închisoare.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.