Tânără de 21 de ani, decedată într-un accident la Brăduț
O tânără în vârstă de 21 de ani a decedat în urma unui accident petrecut sâmbătă, 30 iulie, în jurul orei 4:00, la intersecția DC42 cu DC41, în localitatea Brăduț. Șoferul autoturismului, un bărbat în vârstă de 23 de ani, a fost rănit grav. Nevoie de îngrijiri medicale au avut, de asemenea, și cele două pasagere din mașină.
„La data de 30 iulie a.c., în jurul orei 04:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Baraolt au fost sesizați prin apel 112 despre faptul că, la intersecția D.C.42 cu D.C.41, în localitatea Brăduț, s-a produs un eveniment rutier cu victime.
Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au stabilit că un autoturism condus de un bărbat de 23 de ani, care a pierdut controlul direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă lovind un cap de pod, după care a lovit zidul unui imobil.
În urma impactului, o femeie de 21 de ani, pasageră în autoturism a decedat, iar conducătorul autoturismului a fost rănit grav fiind transportat la spital pentru îngrijiri.
De asemenea, două pasagere în autoturism, de 19, respectiv 20 de ani, au fost rănite, fiind transportate la spital pentru acordarea de asistență medicală”, se arată într-un comunicat de presă trimis duminică de IPJ Covasna.
Au intervenit și echipaje de descarcerare și o ambulanță SAJ de la Baraolt și o autospecială pentru transport victime multiple de la Sfântu Gheorghe. S-a solicitat și un echipaj SAJ cu medic de la Brașov, a informat și ISU Covasna.
În acest caz, cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
Din păcate, pe drumurile din județul Covasna, săptămâna aceasta au mai avut loc două accidente mortale. Joi, pe DN12, între Chichiș și Coșeni și-a pierdut viața un tânăr de 27 de ani, care s-a răsturnat cu autocamionul plin cu asfalt pe care îl conducea. Totodată, miercuri, o femeie în vârstă de 62 de ani a murit într-un accident petrecut pe DN 13 E, între Sfântu Gheorghe și localitatea Vâlcele.
Conduceți cu prudență!
Sursă foto: ISU Covasna.