ACTUALITATE 3 ianuarie 2019

Tânăr tâlhărit pe străzile municipiului Sfântu Gheorghe în seara de Revelion

de Iulia Drăghici - Taraș | 1046 vizualizări

Făptașii au fost prinși la scurt timp

Doi tineri au fost identificați rapid de polițiști după ce au tâlhărit o persoană chiar în ajun de Revelion. 

În seara zilei de 31 decembrie 2018, în jurul orei 19:30, polițiștii din Sfântu Gheorghe au fost sesizați de către un tânăr de 18 ani, despre faptul că în urmă cu câteva minute ar fi fost abordat de mai mulți indivizi, pe stradă, care i-au sustras telefonul mobil. 

În urma investigațiilor efectuate polițiștii au reușit identificarea a doi tineri de 16 ani, ambii din Sfântu Gheorghe, bănuiți de comiterea acestei fapte.

Din cercetări a reieșit că aceștia au exercitat acte de violență asupra victimei, cu scopul de a-i sustrage telefonul mobil. 

Polițiștii au dispus, față de cei doi, măsura reținerii pentru 24 de ore. Ulterior, prin unitatea de parchet competentă, s-a dispus cercetarea acestora sub măsura controlului judiciar. 

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată,  prejudiciul fiind recuperat și predat persoanei vătămate.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.