Sub semnul Centenarului Marii Uniri
Turneu prin ţară cu poveşti despre tradiţie şi diversitate, purtate în culorile unor piese de mobilier pictat din judeţul Covasna
„Anul Centenarului ne oferă o excelentă ocazie să arătăm ce anume a dat României această regiune, în ultimii 100 de ani. În acest sens, am conceput proiecte culturale care confirmă faptul că, după 50 de ani de activitate, Şcoala Populară îşi continuă misiunea de a păstra şi duce mai departe tradiţiile şi valorile din Curbura Carpaţilor, în toată diversitatea lor, respectiv de a le promova mai ales în rândul celor ce nu cunosc spaţiul nostru cultural” – a afirmat Gáj Nándor, directorul Şcolii Populare de Arte şi Meserii Sfântu Gheorghe, instituţie aflată în subordinea Consiliului Judeţean Covasna.
Unul dintre proiectele importante ale lui 2018 este o Expoziţie itinerantă, cu piese de mobilier pictat, realizate sub îndrumarea profesorului Pál Tünde, în cadrul Şcolii Populare de Artă şi Meserii Sfântu Gheorghe. Aceste piese, precum şi fotografiile realizate de Toró Attila şi Vargyasi Levente, au fost expuse la Școala Populară de Arte „George Enescu” Botoșani, instituţie care aniversează şi ea, ca şi noi, tot 50 de ani de existenţă.
Gáj Nándor a subliniat faptul că piesele de mobilier pictat sunt valori ale artei populare şi sunt adevărate pagini de istorie, în sensul că din colecţie fac parte piese de mobilier româneşti, maghiare, săseşti şi armeneşti, care sunt purtătoarele unor fascinante poveşti despre tradiţie şi diversitate. O parte dintre piesele expuse au, deopotrivă, formă şi funcţie tradiţională, acestea fiind decorate cu modele de la Racoşul de Sus. Cu timpul, însă, viziunea asupra formelor tradiţionale şi a utilităţii lor a trecut prin inerente schimbări, în acord cu nevoile lumii contemporane, de pildă, Pál Tünde a realizat şi piese de mobilier decorate cu motive florale de la Arcuş, în nuanţe de bej. Printre acestea se regăsesc un dulap de baie cu oglindă, un dulap pentru mascarea maşinii de spălat, precum şi un articol de depozitare sub chiuvetă, realizat în stil italienesc.
„Scopul nostru este să ajungem în cât mai multe locuri cu aceste piese de mobilier” – a subliniat directorul Şcolii Populare de Arte şi Meserii din Sfântu Gheorghe. Aceste obiecte sunt reunite în cadrul unei Expoziţii itinerante, care a stârnit interesul şi Şcolilor Populare de Arte din Cluj-Napoca, Iaşi, respectiv Bistriţa. Aşadar, sub semnul Centenarului Marii Uniri, urmează un turneu prin România cu această Expoziţie care reuneşte poveşti despre tradiţie şi diversitate!
Biroul de presă al Consiliului Judeţean Covasna