ACTUALITATE 24 iulie 2017

Stadionul Municipal rămâne al MTS-ului

de Iulia Drăghici - Taraș | 1866 vizualizări

Ministrul Tineretului și Sportului, Marius Dunca, amână decizia trecerii Stadionului Municipal din Sfântu Gheorghe în patrimoniul primăriei

Ministrul Tineretului și Sportului, Marius Dunca, s-a aflat luni, 24 iulie, într-o vizită oficială la Sfântu Gheorghe. În drumul său, a făcut o oprire scurtă și la Stadionul Municipal, care se găsește în administrarea MTS-ului. „Încă se fac analize” este răspunsul la întrebarea adresată de jurnaliști dacă acesta ar putea intra în proprietatea Primăriei Sfântu Gheorghe, pentru realizarea investițiilor care să permită echipei Sepsi OSK, nou promovată în Liga 1, să joace meciurile în calitate de gazdă chiar în reședința județului din care provine.

Clubul Sportiv Municipal a avut parte luni de vizita ministrului Tineretului și Sportului, Marius Dunca, însoțit de reprezentanții autorităților locale, respectiv prefectul județului Covasna, Sebastian Cucu, și primarul orașului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad.

În finalul scurtei vizite, guvernantul s-a declarat mulțumit de cum arată CSM-ul. Întrebat, însă, dacă ar fi de acord ca Stadionul Municipal să treacă în proprietatea Primăriei Sfântu Gheorghe, acesta a lăsat să se înțeleagă că acest lucru nu se va întâmpla curând.

„Deocamdată acest stadion este în patrimoniul Ministerului Tineretului și Sporturilor. După cum vedeți arată bine, este curat, iar pista de atletism intră în modernizare săptămâna aceasta. Autoritățile locale, prin Ordonanța 38, pot finanța până în 5% structurile sportive de pe raza teritorială. (...) Îndemn toți primarii și președinții de Consilii Județene să sprijine și sportul de masă, nu să ne ducem și să canalizăm toți banii spre o anumită ramură sportivă sau doar spre sportul de performanță. Rolul nostru și al autorității locale este să sprijinim sportul de masă”, a afirmat ministrul Marius Dunca, care a mai continuat: „Vă pot spune că de când am venit ministru... că am solicitat Curții de Conturi să-mi facă o analiză cu tot ceea ce însemnă patrimoniu al Ministerului Tineretului și Sportului din 1990 până în 2017, după care vom lua o decizie. Deocamdată... ce se vede aici, se poate practica sportul, nu încurcă pe nimeni acest Stadion. Trebuie, evident, să facem o analiză și să discutăm și cu autoritățile locale, mai ales că echipa de fotbal a promovat în Liga 1 și evident trebuie să venim în sprijin, dar trebuie să facem o analiză foarte clară, să vedem avantaje și dezavantaje”, a explicat acesta.

De cealaltă parte, primarul Antal Arpad a subliniat încă o dată că instituția pe care o conduce este pregătită să investească în stadion, astfel încât acesta să poată fi omologat pentru Liga 1. Edilul a mai precizat și faptul că autoritățile locale au în plan construirea unei noi baze de înot lângă acest stadion.

„Vrem să investim aici. Ne-am dori să construim inclusiv o bază nouă de înot aici și să avem o bază unde putem să jucăm chiar din octombrie anul acesta și în anii următori pe acest teren de fotbal. Putem să facem acest lucru dacă găsim înțelegere și dacă această parte a bazei ar intra în patrimoniul orașului. Evident, hotelul și sala de sport, acele părți ale bazei care chiar aduc venituri pentru CSM, să rămână la CSM”, a spus primarul Antal Arpad.

Între timp, Sepsi OSK, echipa de fotbal a județului Covasna, joacă meciurile sale în calitate de gazdă în orașul Brașov.

Iulia Drăghici

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.