Spitalul din Întorsura Buzăului, pregătit pentru deschidere
Centrul de Sănătate din oraşul Întorsura Buzăului se află pe ultima sută de metri din punctul de vedere al lucrărilor şi, potrivit Autorităţii de Sănătate Publică (ASP), în luna decembrie s-ar putea da în folosinţă. „Clădirea este aproape finalizată, trebuie finisaje minore, dar în luna decembrie se poate da în folosinţă. Spitalul este unul modern, frumos amenajat, va funcţiona cu 26 de paturi în secţii de Obstetrică-Ginecologie, Interne şi Pediatrie şi am prevăzut încă un compartiment cu 25 de paturi pentru afecţiuni cronice”, a afirmat directoarea ASP, Deme Judith. Deschiderea Spitalului nu va rezolva însă problema deficitului de medici cu care se confruntă această zonă şi judeţul în general, ducând la creşterea serviciilor medicale, dar nu şi a personalului. În prezent, la secţia Spitalului sunt angajaţi doi medici – un internist şi un ginecolog, plus Dr. Ioana Georgescu, care cu permisiunea ministerului şi a Colegiului ...
Unitatea va deservi peste 20.000 de oameni din zona Buzaielor
Centrul de Sănătate din oraşul Întorsura Buzăului se află pe ultima sută de metri din punctul de vedere al lucrărilor şi, potrivit Autorităţii de Sănătate Publică (ASP), în luna decembrie s-ar putea da în folosinţă. „Clădirea este aproape finalizată, trebuie finisaje minore, dar în luna decembrie se poate da în folosinţă. Spitalul este unul modern, frumos amenajat, va funcţiona cu 26 de paturi în secţii de Obstetrică-Ginecologie, Interne şi Pediatrie şi am prevăzut încă un compartiment cu 25 de paturi pentru afecţiuni cronice”, a afirmat directoarea ASP, Deme Judith. Deschiderea Spitalului nu va rezolva însă problema deficitului de medici cu care se confruntă această zonă şi judeţul în general, ducând la creşterea serviciilor medicale, dar nu şi a personalului. În prezent, la secţia Spitalului sunt angajaţi doi medici – un internist şi un ginecolog, plus Dr. Ioana Georgescu, care cu permisiunea ministerului şi a Colegiului Medicilor a acceptat să facă ture la Întorsura, la Pediatrie, deşi este pensionară. Compartimentele în care aceşti medici îşi desfăşoară activitatea se vor muta cu totul în noul Spital, care urmează să deservească peste 20.000 de oameni din zona Buzaielor, care erau nevoiţi să meargă la Spitalele din Sfântu-Gheorghe sau Braşov pentru a se trata. În ceea ce priveşte dotarea noii unităţi medicale, o parte din aceasta este asigurată de la secţia exterioară şi se vor face noi achiziţii, iar pentru posturi s-ar putea organiza din nou concursuri de ocupare. Lucrările la Spital au început în urmă cu 14 ani şi au decurs destul de anevoios, având în vedere că fondurile nu s-au alocat constant. Anul acesta, pentru continuarea lucrărilor Ministerul a alocat suma de 2 milioane de lei.
Ana Sidon