Spitalele din judeţ se confruntă cu lipsa personalului medical, două neavând radiologie
Toate spitalele din judeţul Covasna se confruntă cu lipsa de medici şi asistente medicale, iar în spitalele orăşeneşti din Baraolt şi Covasna nu există, în prezent, radiologi, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Liderul Sindicatului Sanitas Covasna, Vasile Neagovici, a declarat că, în judeţul Covasna, două spitale - cele din Baraolt şi Covasna - nu au radiologi, astfel de specialişti activând doar la Târgu Secuiesc şi Sfântu Gheorghe. Astfel, pacienţii din cele două oraşe sunt obligaţi să parcurgă zeci de kilometri pentru a face investigaţii de radiologie.
Liderul Sindicatului Sanitas Covasna a subliniat că, în prezent, toate spitalele din Covasna, inclusiv cele două de interes naţional - Spitalul de Cardiologie din staţiunea Covasna şi cel de Patologie Neuromusculară din staţiunea Vâlcele, se confruntă cu probleme privind lipsa medicilor şi a asistenţilor medicali.
Vasile Neagovici a menţionat că la Spitalul de Cardiologie din staţiunea Covasna activează 15 medici, în condiţiile în care, dacă se ia în considerare numărul pacienţilor trataţi anual aici, ar mai fi nevoie de 30 medici. Potrivit sursei citate, în judeţ este nevoie de cardiologi, radiologi, chirurgi, anestezişti, medici la Ambulanţă, internişti, dar sunt probleme şi în ceea ce îi priveşte pe asistenţii medicali. Liderul Sanitas Covasna a dat exemplul Spitalului Judeţean de Urgenţe, unde aproape în fiecare secţie se lucrează cu jumătate din numărul de asistenţi necesar, după ce o mare parte s-au pensionat ori au plecat la lucru în străinătate.
La sfârşitul anului trecut, conducerea Sindicatului Sanitas Covasna a făcut o analiză în urma căreia s-a constatat că spitalele orăşeneşti din judeţ lucrează cu 70 la sută din personalul normat, în timp ce spitalele de interes naţional funcţionează cu doar jumătate din personal.
Mediafax