ACTUALITATE 5 martie 2021

Singur în conducerea Prefecturii Covasna

de Iulia Drăghici - Taraș | 3232 vizualizări

Subprefectul USR a fost unicul învestit, după ce fosta echipă a Instituției Prefectului a fost eliberată din funcție 

Subprefectul USR Dulányi-Balogh Szilárd și-a preluat joi, 4 martie a.c., oficial mandatul, într-un cadru restrâns fizic, dar cu participare online din toate colțurile țării. Evenimentul de învestire a noilor prefecți și subprefecți din țară s-a derulat în sistem de videoconferință, dar câteva persoane, printre care angajați ai Prefecturii Covasna și chiar primarul din Sfântu Gheorghe Antal Árpád, i-au fost alături noului reprezentant al Guvernului în teritoriu în sala mare a instituției, la depunerea jurământului. Spre deosebire de alte județe din țară, Covasna a fost printre singurele unde, după ce s-a eliberat din funcție conducerea de trei persoane, prefect și doi subprefecți, aceasta a fost înlocuită de o singură numire și învestire. Până în acest moment. 

Deși se știa de o bună bucată de vreme că USR l-a validat pe juristul Dulányi-Balogh Szilárd să preia funcția de subprefect care îi revine partidului în județul Covasna, după negocierile din coaliție, numirea oficială a venit abia miercuri. Pe repede înainte și cu bâlbe organizatorice, joi a avut loc și ceremonia de învestire. 

În principiu, aștept reîntregirea echipei la instituția prefectului și împreună, în echipă, subliniez, în echipă, să putem să fim parte la revoluția bunei guvernări”, a spus presei, după depunerea jurământului, noul subprefect. 

Evenimentul a fost similar cu cele în care s-au învestit cei trei membri ai fostei echipe, Iulian Todor, Cosmin Boricean și Sergiu Mitroi, doar că atunci, chiar dacă totul s-a derulat tot în sistem de videoconferință, nu au fost restricții la numărul de persoane din sală. Ba mai mult, la final fiecare a fost felicitat cu strângeri de mână (și cu șampanie) de șefii deconcentratelor și alți invitați. Acum însă, noul subprefect a fost lăsat singur după depunerea jurământului. El a rămas în sala (acum) mult prea mare să urmărească în continuare și învestirile derulate în celelalte județe, așa cum și alții au stat să îi urmărească lui ceremonia. 

Pentru Observatorul de Covasna, Dulányi-Balogh Szilárd a spus joi seara că a avut apoi o ședință scurtă cu angajații instituției, pentru că de vineri preia responsabilitatea întregii instituții și nu se știe dacă e pentru o zi, două, o săptămână sau mai mult. 

Va trebui să fac în așa fel încât lucrurile să meargă bine. Până când vor veni și colegii, o să fac tot ce depinde de mine. (...) Sper să fie doar o perioadă scurtă, pentru că altfel lucrezi în echipă în trei, decât să duci toate atribuțiile singur”, a spus acesta, precizând că nu știe de ce s-a întâmplat o astfel de situație la nivelul județului Covasna. „Și eu eram convins că o să încep în echipă. (...) Va trebui să fac față, pentru că nu putem să oprim instituția”, a punctat acesta. 

S-ar putea ca această situație să se mențină cel puțin o săptămână, până la următoarea ședință de guvern, însă nu se cunoaște nici dacă se vor face numiri mai devreme. Sau mai târziu. 

Planuri și dorințe 

L-am întrebat pe Dulányi-Balogh Szilárd și ce va dori el să schimbe la Instituția Prefectului din noua postură, având în vedere că e clar că e loc de mai bine. 

Va depinde de felia de activitate și ține de atribuții. E o chestiune să primești atribuții, de exemplu, pe control legalitate acte sau în domeniul coordonării deconcentratelor, că atunci aș ști ce să zic, dar așa în general, parcă m-aș antepronunța. În schimb, ceea ce pot să zic că aș face eu diferit este o mai mare transparență și deschidere față de presă, normal, în limitele legale, pentru că, totuși, aici se manevrează și documente secrete. Dar respectând legislația în vigoare, cumva mi se pare că lipsește și chestia asta și astfel să aducem și instituția asta un pic mai aproape de cetățean”, ne-a spus acesta.  

Noul subprefect ne-a declarat și că, în ceea ce privește noile sale atribuții, va putea avea o imagine concretă după ce se întregește echipa, pentru că prefectul este cel care le deleagă. Dar, în context, a precizat că și-ar dori să coordoneze deconcentratele. 

Atribuțiile subprefectului provin din două „izvoare”: hotărâri de guvern și delegare din partea prefectului. Acum, va depinde în mare măsură de viitorul prefect al județului cum o să delege atribuțiile. Nu știu în momentul de față ce va fi. Dar știu ce aș vrea eu. Adică să coordonez instituțiile deconcentrate, pentru că această activitate îți dă mai multă libertate, în sensul că aceste funcții, de subprefect, sunt eminamente tehnice, sau ar trebui să fie, și atunci, domeniul ăsta mi-ar fi mai la îndemână, pentru că urmărești politici guvernamentale, prioritățile coaliției și dacă ai avut și un pic de input pe partea de program de guvernare, și eu am avut mai ales pe partea de minorități etnice, atunci m-aș simți cumva mai bine în acest domeniu. Dar o să vedem ce va dispune și cum va delega atribuțiile viitorul prefect”, a spus Dulányi-Balogh Szilárd. 

Vulnerabilități evidente 

Poate o problemă reală care merită adusă în discuție este cea a organizării din Instituția Prefectului Județului Covasna atunci când rămâne fără conducere. Pentru că pare că funcționează pe principiul „dacă nu e șef, nimeni nu își asumă nimic”. Personal, am sunat  de cinci ori, în decursul a câteva ore, de dimineață până spre prânz, pe telefonul fix al Cancelariei Prefectului și nu a răspuns nimeni. Ori, vorbim despre o instituție publică, al cărei program este 8:00 – 16:00. Dar părea mai degrabă a corabie părăsită. 

Se știa, că a anunțat premierul Cîțu miercuri, că ceremoniile de învestire vor avea loc joi după ora 13:30, dar la nivel local era un soi de vid informațional. Nimeni nu știa nimic. Sau nu voia să știe. În final, în jurul orelor 12:30 s-au lămurit și aspecte organizatorice legate de accesul presei la acest eveniment. Dar toată brambureala cauzată de vidul de putere a lăsat senzația unei instituții extrem de vulnerabile. În condițiile în care încă suntem în stare de alertă și în vreme de pandemie. 

Poate că viitoarea funcție de secretar general al prefecturii, despre care s-a tot vorbit, va rezolva această fisură. 

De aceeași părere este și noul subprefect, care spune de asemenea că a fost surprins de cum s-au derulat lucrurile până în momentul în care a ajuns la prefectură. În plus, spune că dacă nu avea o comunicare strânsă cu colegii săi de la București, poate nici nu afla că va avea loc ceremonia, având în vedere că pe el nu l-a anunțat nimeni de la nivel local.   

Cred că mai degrabă din punct de vedere uman trebuie gestionată altfel situația. Dar nu am cum să schimb eu asta. Știu cum aș face eu și cum voi face eu când plec”, a spus Dulányi-Balogh Szilárd, care a precizat și că e bine gândită înființarea funcției de secretar general, pentru că acest om va putea deveni un echilibru și o legătură între conducerile politice care se schimbă odată cu puterea.

Bâlbe organizatorice nu au fost doar la nivel județean, ci și de la centru, iar toate au fost puse, mai în glumă, mai în serios, pe seama emoțiilor. De exemplu, în două județe au fost subprefecți numiți care aproape că puteau să își piardă șansa de a depune jurământul pentru că moderatorul de la București i-a sărit de pe listă. Stângăciile au stârnit hohote de râs și s-au încheiat cu scuze și urări de succes. 

Peste 100 de prefecți și subprefecți înlocuiți din funcții

Premierul Florin Cîțu a anunțat miercuri că, în total, au fost eliberați din funcție 103 prefecți și subprefecți și au fost numiți 36 de prefecți din 42 și 75 de subprefecți din 85. Toți cei numiți au depus jurămintele joi. 

Dan Barna și Kelemen Hunor le-au transmis celor nou-învestiți să ofere respect ca să îl și primească și să țină seama de faptul că ei sunt în slujba cetățenilor, nu invers. Ba chiar li s-a spus să aplice legea atât în litera, cât și în spiritul ei. 

Reamintim că prefectul Iulian Constantin Todor, care și-a preluat mandatul în 16 decembrie 2019, la propunerea PMP, a fost eliberat din funcție din 3 martie 2021. În aceeași zi, hotărâri similare au fost transmise și pentru subprefecții Cosmin Boricean (învestit în 31 ianuarie 2020) și Sergiu Mitroi (învestit în 5 august 2020). Acesta din urmă a fost singurul prezent joi, la predarea de „ștafetă”. 

Ministrul de Interne, Lucian Bode, le-a mulțumit tuturor prefecților și subprefecților care au plecat din funcții pentru activitatea din ultima perioadă și a definit-o ca fiind cea mai grea din istoria prefecturilor, având în vedere că au avut de gestionat pandemia de COVID-19. 

Se așteaptă în perioada următoare să fie făcute și numirile pentru celelalte două funcții din conducerea Prefecturii Covasna. Propunerea UDMR pentru funcția de prefect a fost primarul din Ozun, Ráduly István, iar propunerea PNL pentru a doua funcție de subprefect a fost tot Cosmin Boricean. 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.