Simulări ale situațiilor de urgență în Sfântu Gheorghe
Evenimentele vor avea loc miercuri şi joi
Autoritățile locale din Sfântu Gheorghe organizează zilele acestea o serie de exerciții tehnice și instruiri pentru prevenirea dezastrelor. Astfel, pe 9 şi 10 octombrie se va verifica starea tehnică a alarmelor aeriene, astfel că sirenele se vor face auzite în tot oraşul. Prin intermediul unui comunicat de presă, municipalitatea atrage atenția că nu există niciun motiv de panică. Pe 17 octombrie vor avea loc exerciţii de protecţie civilă prin care se vor simula situaţii de urgenţe cauzate de seisme. Aceste exerciții se vor desfășura la Colegiul Székely Mikó, la Liceul Tehnologic Constantin Brâncuşi şi la Liceul Teoretic Mikes Kelemen. În timpul exerciţiilor, centrul oraşului va fi evacuat de către autorităţile competente – jandarmii şi poliţiştii locali, care vor direcţiona oamenii în afara triunghiului aflat în pericol.
Exercițiul are ca principal scop deprinderea populației cu modalitatea de acționare în timpul alertelor, astfel încât în situațiile reale de urgență oamenii să știe ce au de făcut.
Pentru acțiunile de pe 17 octombrie au fost realizate și scenarii, astfel că la Colegiul Székely Mikó se va deteriora clădirea iar elevii vor fi prinşi la etajele superioare, primind ajutor de la Protecţia Civilă şi de la paramedicii Crucii Roşii. Unităţile de intervenţie ale autorităţilor vor amplasa o pernă gonflabilă pentru simularea salvărilor de la înălţime, iar în paralel, lângă noua sală de sport a şcolii, se vor ţine exerciţii de stingere a incendiilor.
Un scenariu asemănător a fost conceput și pentru Liceul Tehnologic Constantin Brâncuşi, unde salvările de la înălţime se vor realiza cu o autoscară de la ISU Covasna. În cele din urmă, clădirea Liceului Teoretic Mikes Kelemen va suferi numai câteva daune minore, iar elevii vor ieşi pe terenul de sport al şcolii. Presupuşii răniţi vor fi duşi la corturile de prim ajutor de către voluntarii Serviciului de Ajutor Maltez şi de către unităţile Serviciului de Ambulanţă.
Populația, rugată să coopereze
Inspectorul de Protecție Civilă din cadrul Primăriei Sfântu Gheorghe, László Levente, ne-a declarat că acest tip de exerciții se fac o dată la trei ani, iar reacțiile oamenilor sunt diferite, deși autoritățile locale și-ar dori ca aceștia să se implice în acțiuni și să fie receptivi la ele.
„Sunt cazuri în care oamenii sunt încântați și participă la acțiuni, realizând că sunt inclusiv în folosul lor. Dar am avut și cazuri în care mare parte a populației stătea pe margine și râdea de cei care desfășurau exercițiile. Ceea ce pot spune este că exercițiile sunt folositoare, deoarece dacă cineva le vede și participă la ele, în cazul unei situații de urgență va ști, cu siguranță, cum să acționeze”, a declarat László Levente.
Inspectorul a exemplificat prin succesiunea evenimentelor din 2010: acțiunile de simulare a situațiilor de urgență au avut loc în luna mai, iar apoi în iulie Sfântu Gheorghe a fost lovit de inundații. Ei bine, se pare că modul exemplar în care au acționat atunci autoritățile competente s-a datorat inclusiv celor simulate cu câteva săptămâni înainte, ceea ce a dus la o gestionare calmă și eficientă a situației.
Primăria a anunțat că exercițiile din acest an vor impune anumite restricţii de circulaţie: între orele 9,00 și 12,00, pe strada Gróf Mikó Imre, pe tronsonul de drum din faţa Teatrului, pe prima parte a Bvd. 1 Decembrie 1918 până la Piaţa Sfântu Gheorghe, iar între orele 9,30 și 11,00 circulaţia va fi oprită inclusiv pe strada Kriza János.