ACTUALITATE 21 martie 2017

Simpozion la 50 de ani de la trecerea în eternitate a unui fost prefect al judeţului

de Observatorul de Covasna | 1393 vizualizări

Centrul Eclesiastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” şi Centrul European de Studii Covasna – Harghita au organizat marţi, la Sfântu Gheorghe, evenimentul „Primăvara culturală”. În cadrul acţiunii s-a desfăşurat Simpozionul „50 de ani de la trecerea în eternitate a dr. Valeriu Bidu (prefect al județului Trei Scaune, în perioada interbelică)”.

În debutul evenimentului dr. Ioan Lăcătuşu a prezentat pe scurt viaţa dr. Valeriu Bidu, prefect în perioada 1933–1937. Acesta a fost unul dintre cei mai longevivi prefecţi ai judeţului din perioada 1919–1940. Născut în 28 februarie 1895 în Braşov, dr. Bidu a fost pe rând diplomat în medicină cu specializare la Paris, voluntar în Armata Română, medic la Târnăveni, iar în 1924 a venit medic la Târgu Secuiesc, unde şi-a făcut meseria până în 1929. Până în 1933, când a preluat funcţia de prefect, dr. Valeriu Bidu a fost directorul spitalului din Sfântu Gheorghe, unde s-a întors după 1937 şi până în 1940. În 1944 a început să se confrunte cu dramele la care erau supuşi intelectualii la acea vreme, fiind condamnat la puşcărie şi muncă de canal, iar în 1967 a murit şi a fost înmormântat la Braşov.

„A fost un foarte bun manager, omul potrivit la locul potrivit, un om deosebit din punct de vedere a ceea ce însemna administraţia şi controlul administraţiei. De numele lui se leagă lucruri deosebite”, a spus dr. Lăcătuşu şi citând dintr-un ziar local de la vremea respectivă, care prezenta un bilanţ al prefectului în cei 4 ani, a precizat: „A construit 19 şcoli noi şi a modernizat cinci, a creat 79 de posturi de învăţători, a construit 10 biserici, a renovat trei spitale, a construit cinci dispensare şi a construit opt sedii pentru primării. Chiar şi actualul sediu al Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni a fost pornit de Valeriu Bidu”.

Potrivit vorbitorilor, printre bisericile pentru care acest fost prefect şi-a adus aportul în construire, se numără şi Catedrala din Sfântu Gheorghe.

Tot în cadrul evenimentului s-a precizat şi faptul că în perioada 1919 – 1940, judeţul Trei Scaune, cum era denumit la vremea respectivă, a avut un număr de 18 prefecţi.

După momentul dedicat dr. Valeriu Bidu, la întâlnirea organizată la Centrul Ecleziastic „Nicolae Colan” a avut loc şi un bilanţ al editurilor Eurocarpatica și Grai Românesc, care au scos doar anul trecut aproape 40 de titluri, printre care şi „Mocanii voineșteni, străjeri ai românismului în Arcul carpatic transilvan”, scris de consilierul judeţean Florentina Teacă şi „Academicianul HORIA COLAN la 90 de ani. O sărbătoare a lumii academice clujene”, volum îngrijit de Ioan Lăcătușu și V. Lenchițan.

Iulia Drăghici

Sever Ioan Miu

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.