Sfântu Gheorghe intră într-o nouă cursă pentru titlul de Orașul Reciclării
Municipiul Sfântu Gheorghe a intrat într-o nouă competiție a reciclării, după ce în 2013 a participat la concursul naţional de colectare selectivă a deşeurilor, care a fost organizat de Eco-Rom Ambalaje.
Potrivit Biroului de Presă al Primăriei, miza este un premiu în valoare de 12.000 de euro, care va consta în amenajarea unui spaţiu de recreere, unde locuitorii oraşului se vor putea conecta la internet Wi-Fi.
Competiția din acest an are același scop ca anul trecut, adică implicarea unui număr din ce în ce mai mare de persoane în procesul de colectare selectivă a deşeurilor, astfel încât serviciile de colectare selectivă să se îmbunătățească.
Proiectul se derulează între 1 ianuarie și 30 iunie, timp în care are loc concursul de colectare selectivă a deşeurilor, scopul fiecărui oraş care participă la concurs fiind acela de a colecta selectiv cât mai multe deşeuri.
Jurizarea va avea loc abia la finele verii, între 20 august şi 1 septembrie, iar în perioada 1 – 15 septembrie vor fi anunţate rezultatele şi va avea loc festivitatea de premiere.
În scopul de a câștiga această competiție, autoritățile locale din Sfântu Gheorghe au ținut să facă un apel public la populație, astfel încât tot mai mulți oameni să se implice, crescând șansele de câștig. Astfel, populația este îndemnată să fie atentă unde, cum și ce fel de deșeuri aruncă. Și asta pentru că, dacă vom fi conștiincioși, orașul se va putea îmbogăți cu un spaţiu de recreere modern, care nu va oferi doar posibilitatea de conectare gratuită la Internet, ci va crea un spațiu de întâlnire în care vor fi amenajate și parcări pentru biciclete, energia urmând a fi asigurată prin panouri solare.
În 2013, Sfântu Gheorghe a fost premiat la categoriile „Trâmbițare”, „Luptător” și „Armament de calitate” în cadrul „bătăliei” pentru titlul de „Orașul Reciclării”, fiind printre municipiile care s-au implicat cel mai mult în comunicarea competiției către populație, care au colectat separat cele mai multe deșeuri de ambalaje/locuitor și au obținut cel mai mare punctaj la evaluarea calitativă a punctelor de colectare separată.