ACTUALITATE 12 mai 2016

Serviciul de Ajutor Maltez, la 25 de ani de la înființare

de Iulia Drăghici - Taraș | 1912 vizualizări

Serviciul de Ajutor Maltez din România a împlinit, în data de 11 mai, 25 de ani de la înfiinţare. Asociaţia a sărbătorit evenimentul printr-o serie de activităţi caritabile publice. Aniversarea a fost un motiv propice ca să aflăm mai multe lucruri despre această organizaţie caritabilă.

Potrivit lui Tischler Ferenc, vicepreşedintele Serviciului de Ajutor Maltez România, Sfântu Gheorghe a fost printre primele localităţi unde s-au înfiinţat filiale ale organizaţiei. În prezent, această organizaţie are la nivelul muncipiului peste 200 de voluntari.

„Cu această ocazie, în toată România se organizează activităţi, începând de la donarea de sânge şi până la cele mai variate activităţi caritabile, lucruri pe care, de fapt, le facem şi în restul timpului. Cu ocazia aniversării am decis să ieşim în public. Avem două mesaje: mulţumim susţinătorilor care ne-au fost alături timp de 25 de ani şi vrem să le spunem oamenilor că vom fi şi în continuare alături de ei”, a declarat Tischler Ferenc.

Printre multe informaţii interesante, am aflat şi că de acum trei ani, Serviciul de Ajutor Maltez are şi angajaţi în judeţul Covasna. „Filiala din Sfântu Gheorghe a început acum trei ani să lucreze cu angajaţi. Pentru noi este o realizare foarte mare. Prin intermediul adăpostului de noapte, pe care îl coordonăm, am reuşit să ajutăm foarte mulţi oameni şi am reuşit să îi reintegrăm în societate, găsindu-le loc de muncă şi locuinţă”, ne-a spus şi administratorul general al adăpostului de noapte din Sfântu Gheorghe şi voluntarul „maltez”, Szekely Robert.

Serviciul de Ajutor Maltez în România este o asociaţie non-profit care a fost înfiinţată în 11 mai 1991 la Cluj-Napoca, de un grup de 25 de oameni (studenți, preoți, medici, juriști, avocați), călăuziți de principiul Ordinului Suveran al Cavalerilor de Malta „Păstrarea credinței și ajutorarea nevoiașilor”. În prezent organizaţia are 17 filiale şi sucursale şi peste 1.000 de voluntari.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.