Servicii europene în unităţile de turism
127 de angajaţi din turismul covăsnean s-au perfecţionat în cadrul unui proiect European
Peste o sută de angajaţi din mai multe unităţi turistice din judeţul Covasna au încheiat la sfârşitul lunii noiembrie cursurile de calificare, recalificare sau specializare pe care le-au urmat timp de un an în cadrul proiectului „Calificarea salariaţilor pentru asigurarea creşterii calităţii şi competitivităţii serviciilor din sectorul ospitalităţii şi turismului CaSco“, finanţat de Uniunea Europeană.
Proiectul a început în luna decem brie a anului trecut şi a fost imple mentat în judeţele Covasna, Braşov şi Harghita, alese având în vedere că sunt zone cu potenţial turistic bogat şi divers.
Scopul era acela de a promova învăţarea pe tot parcursul vieţii pentru angajaţii unităţilor din turism din cele 3 judeţe, în vederea dezvoltării aptitudinilor profesionale, creşterea produc tivităţii, competitivităţii şi adaptabilităţii calificărilor pentru a răspunde nevoilor în evoluţie de pe piaţa forţei de muncă şi asigurării de servicii turistice de calitate.
Activităţile din cadrul proiectului au fost implementate printr-un parteneriat încheiat între SC Brahms Internaţional SRL Braşov şi 3 organizaţii, cele mai reprezentative în domeniul ospitalităţii în judeţul în care activează fiecare respectiv SC ARO PALACE SA Braşov, SC TURISM Covasna SA şi Asociaţia de Turism Băile Tuşnad.
„Dezvoltarea durabilă şi de succes a turismului nu depinde doar de peisajul atractiv şi de facilităţile turistice ci şi de servicii competitive şi de calitate pentru realizarea cărora este necesar profe sio na lism, angajare, organizare şi o strategie eficientă de dezvoltare a resurselor umane, serviciile competitive putând fi oferite doar de personal bine pregătit şi specializat, cu o atitudine corespunzătoare, cu mentalitate corectă, cu comportament şi performanţe corespunzătoare”, susţin reprezentanţii Brahms.
Domeniile în care au fost pregătiţi angajaţii din turism sunt lucrător în alimentaţia publică, lucrător hotelier, cameristă, recepţioner, bucătar, ospătar, administrator pensiune, tehnician în hotelărie, guvernantă, somelier, lucrător concierge, barman şi barman preparator.
Prin implementarea proiectului s-a realizat furnizarea a 14 programe de formare profesională pentru un număr de 613 persoane (faţă de 455 prevăzute în proiect), într-o perioadă de 12 luni, având ca rezultate: - 378 absolvenţi ai cursurilor de calificare, 175 absolvenţi ai cursurilor de specializare, 39 absolvenţi ai cursurilor de iniţiere în ocupaţia recepţioner şi 21 absolvenţi ai cursului de specializare competenţe management.
“Considerăm că,beneficiari ai proiectului nu sunt numai angajaţii unităţilor de turism care au finalizat o formă de pregătire profesională dobândind un atestat profesional recunoscut în Uniunea Europeană ci atât unităţile economice din domeniul ospitalităţii şi turismului de unde provin aceştia, care beneficiind de angajaţi având competenţe şi aptitudini de nivel european vor oferi servicii turistice de calitate cât şi comunitatea care prin valorificarea potenţialului turistic va beneficia de recunoaştere internaţională şi implicit de creşteri ale nivelului de trai”, mai susţin cei de la Brahms.
Valoarea totală a proiectului este de 148.991 Euro din care 117.673 Euro reprezentând 78,98% din valoarea totală constituie finanţare nerambursabilă.
Ana Sidon