ACTUALITATE 9 aprilie 2017

Secţia de neonatologie a Spitalului Judeţean Sfântu Gheorghe, modernizată după un model american

de Agerpres | 2178 vizualizări

Secţia de neonatologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe, inaugurată oficial în cursul zilei de vineri, a fost renovată şi modernizată după un model american.

KOrhaz  15Conducerea spitalului a precizat că aripa de terapie a acestei secţii, unde sunt trataţi copiii născuţi prematur şi mamele care nasc prin cezariană, este una dintre cele mai moderne din ţară.

Managerul instituţiei, András Nagy Róbert, a precizat că în secţie există, printre altele, trei unităţi de terapie intensivă cu unul şi două incubatoare, precum şi şase saloane cu câte două paturi şi pătuţuri pentru mame şi pentru copii.

Şefa secţiei, dr. Gyulai Gabriella, a declarat că aceasta a fost modernizată după un concept preluat din Statele Unite ale Americii, unde a beneficiat de un curs de perfecţionare în urmă cu câţiva ani.

Potrivit acesteia, secţia dispune de 2 medici de specialitate şi de 19 asistente medicale, iar în scurt timp este posibil să mai fie angajaţi încă doi medici.

KOrhaz  06Ea a mai menţionat că printr-o donaţie făcută de un cunoscut om de afaceri din Sfântu Gheorghe, care deţine o firmă de panificaţie, a fost achiziţionat un aparat de screening neonatal pentru testarea auditivă a nou-născuţilor, iar de acum înainte toţi copiii care se vor naşte la Spitalul Judeţean din Sfântu Gheorghe vor beneficia gratuit de acest test.

Preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamás Sándor, a precizat că pentru modernizarea secţiei de neonatologie s-a investit peste un milion de euro, în cadrul unui proiect mai amplu cofinanţat din fonduri europene ce a vizat reabilitarea Spitalului Judeţean.

https://youtu.be/wBA6yLryKFs

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.