Se schimbă banda la reabilitarea podului
Lucrările de reparaţie a podului de la Gară se mută pe sensul ieșirii din oraș
Lucrările de reabilitare a podului de la intrarea în Sfântu Gheorghe vor continua în acest an atât cât starea vremii va permite acest lucru, autoritățile fiind hotărâte ca lucrările să fie finalizate în prima jumătate a anului viitor.
Potrivit directorului Inspectoratului de Stat în Construcții, Mild Zoltan, în prezent se toarnă un strat de asfalt nou pe tronsonul intrat în reabilitare - benzile de intrare în Sfântu Gheorghe dinspre Brașov, marți urmând ca acest sens să fie deschis circulației. Odată cu deschiderea acestor două benzi se vor închide celelalte două - cele de ieșire spre Brașov, pentru a se efectua lucrări identice.
„În același timp lucrăm și la reabilitarea parapeților (balustradelor) podului, astfel încât să prezinte siguranță, iar împreună cu municipalitatea se vor monta și stâlpii de iluminat. Aceste lucrări dorim să le facem în acest an și le vom face, dacă nu intervine ceva neprevăzut care să le împiedice”, a mai spus Mild Zoltan.
Acesta a adăugat că lucrările imediate pentru anul viitor prevăd racordearea podului - inclusiv strat de uzură, cu drumul care duce spre Miercurea Ciuc și cel care face legătura cu centrul municipiului Sfântu Gheorghe.
Podul de la Gară a fost construit în anul 1976, iar de atunci nu s-au executat niciodată reparații capitale. Podul are o lungime de 105 metri şi o lățime de 14,8 m, construcția fiind încadrată de balustrade metalice acum tot mai ruginite și periculoase din cauza degradării.