ACTUALITATE 11 iulie 2012

Se înmulțesc furturile

de Székely Emőke | 396 vizualizări

Două persoane au fost prinse de polițiști în timp ce furau tablă din curtea Catedralei Ortodoxe din Sfântu Gheorghe.

Bijuterii, telefoane mobile, fân, cartofi, lemne, tablă sau cablu – hoții fură de toate. Tocmai din această cauză Inspectoratul Județean de Poliție Covasna demarează o campanie de prevenire a furtului din locuințe. Polițiștii vor împărți pliante informative în lunile următoare și îi vor sfătui pe cetățeni ce să facă pentru a limita pericolul de a fi vizitați de hoți.

„Suntem în sezonul furturilor de biciclete. De asemenea se fură din gospodăriile oamenilor, dar și din locuințele de la bloc. Nu mai trăim vremurile în care mergeam până la vecina și nu încuiam ușa” – spune purtătoarea de cuvânt a IJP Covasna, Andrea Buzsi. Ea ne-a dat și datele unui furt mai puțin obișnuit, care arată că hoții rareori au limite fizice sau morale.

Două persoane au fost prinse luni seară de polițiști în timp ce furau tablă din curtea Catedralei Ortodoxe din Sfântu Gheorghe. Cei doi au sustras aproape 40 de kg de tablă ce provenea de la acoperișul bisericii. Polițiștii i-au prins pe cei doi și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. Tabla a fost recuperată și predată reprezentanților bisericii.

Pentru prevenirea furturilor din gospodării, poliţiştii recomandă cetăţenilor să-şi ia măsuri minime de protejare a bunurilor proprii:

– Să nu lase în curte scări şi diverse unelte care ar putea facilita accesul prin escaladare şi distrugerea sistemelor de închidere;

– Să nu lase pe perioada nopţii bunuri de valoare (unelte, obiecte neasigurate, uşor de sustras şi/sau de valorificat) în curte, care ar putea atrage hoţii;

– Ferestrele locuinţelor trebuie să fie sigure faţă de o eventuală tentativă de escaladare din exterior;

– Să monteze încuietori rezistente care au sistemul de prindere în interior la toate căile de acces (ferestre, guri de aerisire, uşi de balcon şi de intrare în locuinţă, precum şi alte locuri);

– La plecarea de la domiciliu (indiferent de perioada de timp) să închidă bine toate căile de acces în locuinţă;

– Să păstreze cheia în permanenţă asupra lor, să nu o lase la îndemâna oricui (pe poartă, în interior, sub preş etc.).

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.