ACTUALITATE 15 iunie 2017

Școala „Váradi József”, marea câștigătoare la un concurs care a marcat un record mondial

de Iulia Drăghici - Taraș | 7356 vizualizări

Școala Gimnazială „Váradi József” din Sfântu Gheorghe este marea câștigătoare a concursului național „Povestea Călătoare – cartea cu cei mai mulţi autori din lume”, derulat timp de 10 luni în 42 de școli și tot atâtea județe din țară. Acțiunea s-a încheiat cu publicarea unei cărți, născută din imaginația celor 1.354 de participanți. Potrivit organizatorilor, prin cifrele înregistrate, evenimentul a marcat un nou record mondial, cel anterior fiind deținut de chinezi.

„Proiectul „Povestea Călătoare – cartea cu cei mai mulţi autori din lume” este unul dintre cele mai frumoase proiecte lansate de către Asociația „Povestașii”, un proiect menit să redeschidă gustul copiilor pentru lectură, dar mai ales pentru scrierea poveștilor. Scopul proiectului a fost de a crea, împreună cu peste 1.354 de elevi din toata țara, o poveste extraordinară, „povestea cu cei mai mulți autori din lume și care va da naștere unor eroi români ai zilelor noastre. După Greuceanu și Harap Alb, copiii își vor crea propriile personaje, așa cum le vede generația lor.”

Povestea și-a început călătoria la Școala Generală „Mircea cel Bătrân” din Curtea de Argeș, unde primii 35 de autori s-au pus pe treabă și cu ajutorul povestașilor Carmen Avram, Mădălina Codreanu și Adrian Ursu au conturat trăsăturile eroilor, le-au dat un nume, i-au plasat în decor și le-au trasat drumul spre aventuri al căror final l-au scris elevii de la Liceul Teoretic „Nicolae Iorga” din București.

Școala Gimnazială „Váradi József” din Sfântu Gheorghe a fost aleasă drept marea câștigătoare a acestui concurs, povestea scrisă de cei 30 de elevi fiind una care a impresionat juriul prin stilul de redactare, prin acuratețe și prin derularea firului narativ. Mulțumim Fundației „Varadi Barthalis” pentru sponsorizarea prin care ne-a asigurat transportul elevilor la ceremonia de premiere de la București”, ne-a transmis profesoara din Sfântu Gheorghe, Alis Pop, cea care a coordonat povestea scrisă de elevii covăsneni.

Din echipa de la „Váradi” au mai făcut parte profesoarele Luminița Gavrilă, Petho Mona și Roxana Cucu.

În rândul elevilor covăsneni participanți se numără: Andrada Bercea, Diana Bodnari, Alexandra Cozma, Alexandra Damian, Darvas Jolan-Xenia, Antonia Tîrșoagă, Simion Ana Todor,  Nemes Andrea (clasa a VII-a A), Bodi Erik, Demeny Agnes, Kis Csenge, Kisgyorgy Hunor, Szasz Csaba Nandor, Szilagyi Hanna (clasa a VII-a B), Boros I. Kriszta, Kristály A. Bora, Nagy Z. Hilda, Rab F. Henrietta, Udvardi J. Kincső-Timea (clasa a VII-a C), Mara Vereguț, Eduard Petho, Maria Demeter (clasa a VI-a A), Incze Izabella, Szotyori Ede (clasa a VI-a D), Torok Hanna, Imreh Edina, Suto Katinka, Policsek Hanna, Kadar Noemi și Imreh Hanna (clasa a VI-a E).

Povestea „Aventurile Fraţilor Adrenalina”a fost scrisă de mână de către fiecare echipă; fiecare copil a scris câte jumătate pagină, fiecare școală a scris câte un capitol de 15 pagini, iar fiecare capitol a fost trimis prin poștă către următoarea școală.

„A fost cel mai amplu și provocator proiect al Povestașilor de până acum: a durat peste 10 luni, 1354 de copii din 42 de scoli din 42 de județe au scris povestea, am schimbat sute de e-mailuri și am petrecut zeci de ore la telefon împreună cu profesorii coordonatori. Pentru noi, momentul când am luat cartea de la tipar, am mirosit-o (da, are miros!) și am răsfoit-o a fost cel mai emoționant posibil. Și pentru că e momentul bilanțului vrem să spunem mulțumesc celor care ne-au ajutat să obținem acest record mondial”, au scris organizatorii pe Facebook evenimentului, Asociatia Povestasii, miercuri, după ceremonia de premiere.

Teme articol: scoala Varadi concurs
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.