Schimb de experienţă între copiii din Zăbrătău şi cei din Vâlcele
20 de elevi ai claselor primare din comuna Vâlcele au ajuns la sfârșitul săptămânii trecute la Şcoala Primară din Zăbrătău, aceștia fiind însoţiţi de cadrele didactice Manuela Dumbravă şi Adriana Subţirelu, unde au fost întâmpinaţi de alţi 52 de elevi dornici de socializare şi de experienţe inedite.
Obiectivul întâlnirii a fost cunoaşterea tradiţiilor locale din diferite zone ale judeţului Covasna, toate acestea reunite sub proiectul „Copil ca tine sunt şi eu”, care cuprinde mai multe activităţi, desfășurate pe parcursul unui an. Tema după care s-au ghidat micuţii s-a numit „Chipul toamnei”, iar acțiunile au inclus lucrul pe ateliere cuprinzând toate disciplinele - s-au realizat planşe, s-au spus poezii, s-a dansat.
Spre final s-a ţinut o mică serbare dedicată toamnei, cei din Vâlcele primind din partea gazdelor caiete, semne de carte, unele realizate manual, altele primite din Italia de la şcoala cu care cei din Zăbrătău sunt în parteneriat din primăvara acestui an.
„Copiii s-au simţit foarte bine, a fost un succes total. Au cântat, dansat, au făcut poze, au legat prietenii. Ne aşteptam să fie uşor timoraţi, dar nu a fost deloc aşa, ne-au uimit. Suntem bucuroşi că putem organiza asemenea activităţi, îi ajută enorm pe elevi, aşteptăm cu mare drag să ne revedem cu cei din Vâlcele la ei acasă”, a declarat directoarea şcolii primare din Zăbrătău, Marinela Bularca.
A doua activitate de acest gen va avea loc anul viitor, în semestrul al 2-lea în luna februarie, când elevii din Zăbrătău vor întoarce vizita şi vor merge la Vâlcele.