ACTUALITATE 3 iunie 2013

Scările din Parcul Central intră în reparaţii

de Monica Vrânceanu | 880 vizualizări

Primăria va investi 100.000 de lei în modernizarea căii de acces în Parc dinspre Cartierul Simeria

Şirul de scări care face legătura între Podul ce urcă în cartierul Simeria şi Parcul Central din Sfântu Gheorghe va intra în reabilitare în acest an. Lucrările ar fi trebuit să aibă loc cu mai mult timp în urmă, însă municipalitatea a întâmpinat probleme tehnice, astfel că proiectul a trebuit refăcut. Administratorul public al oraşului, Czimbalmos Kozma Csaba, a declarat că scările respective sunt foarte stricate şi mai ales periculoase şi a admis faptul că municipalitatea a primit o serie de sesizări în acest sens din partea cetăţenilor. Oamenii sunt nemulţumiţi de scările abrupte şi deteriorate, mai ales că respectiva zonă e una foarte circulată. În plus, mamele sunt şi ele nemulţumite deoarece nu pot coborî pe acolo cu cărucioare, neexistând o pantă specială în acest sens, ceea ce face imposibil inclusiv accesul persoanelor cu dizabilităţi.

Scari Parc Sfantu Gheorghe iunie 2013 - 01

„Cunoaştem foarte bine situaţia, este pe lista noastră de priorităţi. A şi existat un proiect de reabilitare ce implica noi scări şi o rampă pentru cărucioare, însă a fost blocat de probleme tehnice, mai exact de neaplicabilitatea hidrogeologică, din cauza terenului alunecos. Prin urmare, a trebuit reproiectat totul şi refăcută documentaţia, inclusiv indicatorii tehnico-economici. Chestiunile acestea au durat, mai ales că vorbim de utilizarea banilor publici, condiţii în care trebuie să fim atenţi, mai ales în această perioadă în care toată lumea e suspectată de hoţii”, ne-a declarat Czimbalmos Kozma Csaba.

Potrivit acestuia, proiectul a fost refăcut iar indicatorii tehnico-economici au fost aprobaţi zilele acestea, urmând ca Primăria să anunţe licitaţia pentru lucrare. Czimbalmos spune că scările vor fi refăcute total, iar în partea zidului de sprijin dinspre stradă se va construi o rampă pentru cărucioare, investiţia urmând să se ridice la 100.000 de lei. Acesta a mai spus că dacă totul va merge bine, lucrările vor începe în curând, urmând ca în toamnă să avem un spaţiu de acces complet schimbat şi modernizat.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Maria, 5 iunie 2013
Vad ca sesizarea mea avut ecou,si ati verificat imediat. Sinteti la inaltime .Asa ziar mai zic si eu ,care promt actioneaza. Sferam ca nu va fi numai promisiune.Va multumesc din suflet si doresc spor citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.