Scandal pe terasa unui local din Brăduț: tată și fiu, arestați preventiv după amenințări cu briceagul și agresiuni
Doi bărbați, tată și fiu, în vârstă de 51 și 28 de ani, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile după un conflict izbucnit pe terasa unui local din comuna Brăduț. Incidentul a avut loc sâmbătă, 23 mai 2026, în jurul orei 18:20, iar polițiștii Secției Rurale Baraolt au intervenit după un apel la 112 care anunța un scandal în localitate.
Potrivit verificărilor efectuate la fața locului, între patru persoane a izbucnit un conflict, iar cei doi bărbați l-ar fi amenințat cu un briceag pe un tânăr de 22 de ani. De asemenea, aceștia ar fi agresat un alt bărbat, de 42 de ani, pe care l-au lovit cu pumnii.
Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
„După administrarea probatoriului, sub coordonarea procurorului de caz, cei doi agresori au fost reținuți pentru 24 de ore. Ulterior, instanța de judecată a admis propunerea formulată de unitatea de parchet și a dispus arestarea preventivă a acestora pentru 30 de zile”, au precizat reprezentanții poliției.
Cercetările continuă într-un dosar penal pentru amenințare, lovire sau alte violențe, port ilegal de obiecte periculoase și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Într-un alt caz instrumentat de polițiștii din Bățani, doi tineri de 17 și 19 ani au fost reținuți după ce ar fi agresat un bărbat de 23 de ani, care a avut nevoie de aproximativ 25 de zile de îngrijiri medicale.