În data de 15 mai a fost organizat la Oradea un maraton de mountainbike extrem pe echipe. Întrucat este primul de acest gen în România, a fost ales un traseu mai puţin dificil din punct de vedere tehnic, pe un teren variat, care traversează Munţii Pădurea Craiului, dar atinge şi Stâna de Vale, ajungând la altitudinea de 1198m în Şaua Băiţa. Traseul de 275 km, cu o difererenţă de nivel de +4500 m, trebuia parcurs în 22 ore. La Start s-au aliniat 32 de echipe dintre care şi 4 echipe mixte. Trei echipe din Sfântu-Gheorghe s-au aliniat la start: Koncz Sasa - Dombi Andras, Jakab Tibor – Astilean Eduard şi a treia formată din Orosz Janos şi Sandor Istvan. Cursa bicicliştilor covăsneni i-a fost dedicată lui Kiss Daniel din Sfântu-Gheorghe, un băieţel în vârstă de 7 ani bolnav de hemofilie, scopul fiind acela de a atrage atenţia asupra acestei boli. Pentru a simţi atmosfera creată în jurul acestei competiţii, redăm mai jos povestirea lui Eduard Astilean despre această aventură.

În data de 15 mai a fost organizat la Oradea un maraton de mountainbike extrem pe echipe. Întrucat este primul de acest gen în România, a fost ales un traseu mai puţin dificil din punct de vedere tehnic, pe un teren variat, care traversează Munţii Pădurea Craiului, dar atinge şi Stâna de Vale, ajungând la altitudinea de 1198m în Şaua Băiţa. Traseul de 275 km, cu o difererenţă de nivel de +4500 m, trebuia parcurs în 22 ore. La Start s-au aliniat 32 de echipe dintre care şi 4 echipe mixte. Trei echipe din Sfântu-Gheorghe s-au aliniat la start: Koncz Sasa - Dombi Andras, Jakab Tibor – Astilean Eduard şi a treia formată din Orosz Janos şi Sandor Istvan. Cursa bicicliştilor covăsneni i-a fost dedicată lui Kiss Daniel din Sfântu-Gheorghe, un băieţel în vârstă de 7 ani bolnav de hemofilie, scopul fiind acela de a atrage atenţia asupra acestei boli. Pentru a simţi atmosfera creată în jurul acestei competiţii, redăm mai jos povestirea lui Eduard Astilean despre această aventură.

Iron Bike Oradea 2010

Am fost, am participat, am terminat S-ar putea scrie o carte sau totul ar putea fi rezumat într­un cuvânt, EXTRAORDINAR sau EXCEPŢIONAL ar fi cele mai potrivite. Atmosfera de la locul de start, din timpul cursei şi de după, punctele de control şi de alimentare, oameni amabili şi serviabili, locurile fantastice prin care ne-a dus traseul. Traseul a fost marcat foarte bine. Practic nu pot să-mi dau seama cum unele echipe s-au putut abate de la el. La şedinţa tehnică am fost înştiinţaţi că traseul este marcat doar în intersecţii, ceea ce a fost suficient şi în acelaşi timp eficient. Înainte de schimbarea direcţiei, fără excepţie am regăsit pe stâlpii de tensiune, pe capetele de poduri, pe copaci, indicatoarele necesare, iar după ce intrai pe noua direcţie cel puţin un indicator de confirmare a acesteia. Simplu şi eficient.

Faptul că am mers pe Valea Viduţei (de ex.) aproximativ 24 de km., fără să avem niciun indicator? Nici nu aveai nevoie, nu puteai să ieşi din vale pe alt drum, nu exista. La capătul văii era un punct de control şi arbitrii.

În aceeaşi ordine de idei, dacă ai pornit pe căţărarea de 15 km. până la Stâna de Vale, la ce mai aveai nevoie pe drum de indicatoare? La finalul urcării şi locul unde schimbai direcţia erau arbitrii.

Punctele de alimentare au fost suficiente şi bine dotate. Fructe uscate, dextroză, lămâi, portocale, ciocolată, apă plată, minerală, băuturi energizante, pentru ca cireaşa de pe tort să fie punctul de control 4, unde am luat prânzul. Am fost aşteptaţi cu pui prăjit, cartofi pai, orez fiert, macaroane, la alegere, roşii, conserve de pateu, Coca Cola şi mai ştiu eu ce că nu mai ţin minte şi astea toate pe lângă tot ce găseai anterior la punctele de alimentare.

Am fost serviţi efectiv fiecare în parte pe farfurii de unică folosinţă, aveai la dispoziţie o trusă medicală şi o mică farmacie ambulantă, cu antiinflamatoare, fiole de Calciu, Nurofen etc. Până aici numai cuvinte de laudă.

Traseul - bestial

Bestial prin locurile parcurse, de la tot felul de drumuri, şosea, piatră cubică, forestiere, firul văii, trecând efectiv pe cursul de apă, noroi de toate neamurile, de la cel mai puţin lipicos până la argila cea mai aderentă.

Locuri încărcate de un pitoresc aparte, sate şi cătune rupte parcă de realitate, oameni care arau cu plugul tras de bivoli, bătrâni care stăteau pe bancă cu o ţigară în colţul gurii şi femei pentru care cea mai importantă treabă era să nu le calci găina din faţa casei.

Locuri sălbatice, unde poate nu trece un picior de om cu săptămânile, păduri seculare de foioase sau răşinoasele pitite pe fundul văilor în căutarea umbrei, sate animate de oameni prinşi cu treburile gospodăriei şi copii gălăgioşi, la care trebuia să fii atent să nu-ţi sară în faţă.

Distanţa de parcurs a fost piatra de hotar pentru unii dintre participanţi, mai ales în condiţiile diferenţei de nivel însemnate. Am auzit tot felul de situaţii precum „am rupt lanţul“, „am rămas fără frâne“ (saboţi, plăcuţe etc), astea nu sunt scuze pentru un sportiv care se pregăteşte să participe la un asemenea concurs.

Pe fondul unei avertizări meteo cod galben, în jurul orei 14 s-a pus de-o „mocănească” hotărâtă, care în decurs de câteva ore ne-a udat până la piele, a scos o parte din pâraie în mijlocul forestierelor, pe alocuri ajungând să intri în noroaie până la butuci. În jur de ora 18 s-a oprit ploaia, având în continuare vreme bună pentru pedalat.

A intervenit oboseala fizică şi morală, astfel încât inevitabil cred că toţi au avut cel puţin un episod de „minimă”. M-a apucat tremuriciul în draci, am luat rapid un tricou uscat, am alimentat serios cu carbohidraţi şi cu lichide, înapoi în şeaua bicicletei şi am continuat să pedalăm.

Punctul de control 9, o altă surpriză plăcută. Sandwich-uri pentru tot poporul, băuturi energizante, suport moral şi încurajări din partea staff-ului tehnic, într-un cuvânt, SUPER.

Ultimii 25 de km. au fost uşori, cu o singură urcare minoră, mare parte asfalt, am rulat la trenă cu coechipierul meu, mergând constant cu peste 35 km la oră. Am ajuns la sosire după 15 ore, la 17 minute după ocupanţii locului 3.

Pentru noi a fost ceva deosebit, un concurs care a dat măsura puterilor noastre, de acum o aminitire care nu va putea fi ştearsă niciodată.

Felicitări tututor celor care au încheiat această cursă, mai ales celor care au terminat chiar şi după 20-21 de ore de cursă. Sus fruntea celor care au fost nevoiţi să abandoneze, au avut doar de învăţat din această experienţă.

Felicitări speciale organizatorilor, care au avut nebunia să se înhame la aşa ceva. BRAVOS învingătorilor şi nu în ultimul rând liderilor din Sfântu Gheorghe – Covasna, care au ocupat locurile 3, 4 şi 15.