ACTUALITATE 3 mai 2016

Sárik Péter Trio în concert la Sfântu Gheorghe

de Iulia Drăghici - Taraș | 893 vizualizări

Unul dintre cei mai buni pianişti din Ungaria, Sárik Péter, va concerta vineri, 6 mai, de la ora 19, în sala Arta a Teatrului „Andrei Mureşanu” din Sfântu Gheorghe. Evenimentul este unul inedit din punct de vedere muzical pentru că îşi propune reinterpretarea pieselor lui Beethoven pe ritmuri de jazz.

Potrivit organizatorilor, artiștii Sárik Péter (piano), Fonay Tibor (bass guitar, double bass), Gálfi Attila (drums) vă invită la un concert cu prelucrări jazz ale unor simfonii și sonate clasice ale lui Beethoven.

„Asociația Ecou a avut plăcerea să organizeze până acum două concerte la care a participat Sárik Péter. În ambele, acesta a acompaniat-o pe Luiza Zan într-o manieră absolut uluitoare, demonstrând o virtuozitate ieșită din comun. Nu întâmplător a fost catalogat în repetate rânduri unul dintre cei mai buni pianiști din Ungaria. De data aceasta am ținut să vină și datorită unui concept unic de spectacol, care îmbină muzica jazz și capodoperele lui Beethoven. Abia aștept să cântăm spre finalul concertului, împreună, români și maghiari deopotrivă, „Oda bucuriei”... Adăugați la toate aceste ingrediente faptul că 6 mai este chiar ziua de naștere a artistului maghiar și veți înțelege de ce va fi cu certitudine o atmosferă extraordinară. Îi așteptăm pe toți iubitorii muzicii de calitate!”, ne-a declarat coordonatorul de proiecte al Asociaţiei „Ecou”, Mădălin Guruianu.

Concertul „Jazz&Beethoven cu Sárik Péter Trio” este adus la Sfântu Gheorghe de Asociaţia de Tineret „Ecou”, în parteneriat cu Teatrul „Andrei Mureşanu”. Biletele sunt disponibile la Biroul de Evenimente Culturale, la preţul de 20 de lei.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.