ACTUALITATE 5 noiembrie 2008

Sărbătorirea Zilei Naţionale rămâne la statuia lui Mihai Viteazul

de Covasna Media | 615 vizualizări

Organizaţiile civile româneşti au stabilit în urma unor întâlniri ca sărbătorirea a 90 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri să aibă loc şi în acest an tot la statuia lui Mihai Viteazul, în conformitate cu tradiţia. „Am discutat cu ONG-urile şi vrem să continuăm tradiţia de până acum, toţi am zis să se organizeze în Piaţa Mihai Viteazul”, a spus preşedintele Forumului Civic al Românilor din Harghita şi Covasna, Ioan Solomon. În acest sens a avut loc o discuţie şi cu constructorul Pieţei, care va pune la punct unele detalii pentru ca spaţiul să poată fi utilizat în această zi de sărbătoare. Totodată, şi prefectul Gyorgy Ervin, care propusese la un moment dat ca Ziua Naţională să se sărbătorească la statuia Ostaşului Român de la Gară, din cauza lucrărilor la Piaţă, a fost de acord cu această locaţie. Comitetul organizator al programului Zilei Naţionale se va întruni săptămânal de acum încolo pentru a pune la punct detaliile referitoare la acest aspect, urmând a fi identificate şi resursele financiare. În acest an, având în vedere că este ediţie jubiliară, organizatorii vor prezenta şi o retragere cu torţe, va avea loc un spectacol de muzică populară, se va prezenta o expoziţie documentară şi altele. Printre numele de formaţii vehiculate ca posibile invitate se numără Ansamblul Ciocârlia sau Rapsozii Călimanilor, iar o idee exprimată a fost ca eventual şi Ansamblul de Dansuri Haromszek să prezinte un spectacol cu această ocazie.

Ana Sidon

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.