Sărbătoarea Mierii la Târgul de Toamnă de la Sfântu Gheorghe
Sărbătoarea Mierii va fi tema celei de a 7-a ediții a Târgului de Toamnă, care va avea loc în acest an în zilele de 14 și 15 octombrie, în Piața Centrală a municipiului Sfântu Gheorghe. În timpul zilei vor fi expuse produse agricole și de artizanat, la eveniment participând 20 de agricultori și 50 de artizani. În taverna târgului se vor putea gusta mâncărurile tradiționale, oferindu-se chiar și meniuri de zi, iar în spațiul târgului se recomandă a se vizita cortul Asociației Crescătorilor de Albine din România – sucursala Covasna, unde participanții vor putea viziona expoziția intitulată „Cum se produce mierea”, respectiv se vor susține activități cu privire la tematica mierii, cât și degustări de miere.
În ambele zile, între orele 11:00–18:00, în spațiul târgului, Toma și grupul său, veniți din Ungaria, împreună cu Fundația Guzsalyas, Serviciul de Ajutorare a Familiilor - Caritas, Asociația Ispiláng, vor prezenta jocuri, activități de artizanat și vor susține activități destinate copiilor. Organizatorii, alăturându-se acțiunii de solidaritate Caritas – „Un milion de stele” pentru familiile sărace, fac apel la familiile cu copii ca în spiritul îngrijirii și ajutorării reciproce, recompensele obținute în cadrul activităților destinate copiilor din cadrul Târgului de Toamnă să fie oferite familiilor nevoiașe.
În ambele zile, între orele 11:00-18:00, elevii Fundației Guzsalyas vor prezenta meșteșugurile de creare a ceramicii, a produselor din pâslă, din piele, smalț, împletire coșuri. Sâmbătă și duminică, între orele 12:00–13:00, în Ceainăria Tein, va avea loc „Mângâierea de Instrumente” (Hangszersimogató), în cadrul căreia vor fi prezenți Hána László și Ölvedi Gábor cu instrumentele lor de percuție, iar Ségercz Ferenc cu instrumentul lui de suflat.
Sâmbătă programul scenic va începe de la ora 13:00 cu Casa dansului popular, condusă de Benkő Éva. Va cânta trupa Folker, iar la ora 15:00 va avea loc vernisajul Clubului de Artă Fotografică din Ținutul Secuiesc, care se desfășoară în cadrul celei de a III-a ediții a Bienalei de Artă Fotografică din Ținutul Secuiesc.
Spectacolul de dans al celor trei familii, care includ chiar și mai multe generații, intitulat „Életünk a tánc, avagy családi ki mit tud!” (Dansul este viața noastră, sau cine ce știe din familie) va avea loc de la ora 17:00. Preotul reformat Dezső Tibor Attila și familia, susținătorul tradiției rome din Őrkő, Mocsel Antal „Rémusz” și familia, respectiv instructorul de dans popular Tőkés Zsolt, și familia au avut o viață complet diferită, însă îi leagă dragostea pentru muzica și dansul popular.
Formația Égvilág va concerta de la ora 18:00, pe baza colecțiilor lui Constantin Brăiloiu – discipolul compozitorului Bartók Béla. În cadrul acestui spectacol, trupa din Sfântu Gheorghe va interpreta materiale folclorice românești. Conform stilului lor, repertoriul va conține multă improvizație și muzică redată în stil liber.
Trupa Söndörgő din Ungaria va păși pe scenă de la ora 20:30, formația de tambur - renumită pe plan mondial, susținând pentru prima oară un concert în municipiul Sfântu Gheorghe. Membrii trupei cântă împreună de mai bine de 20 de ani și încântă publicul, indiferent de vârstă, cu muzica lor la tamburină. Familiarizați încă de mici cu muzica slavă-sudică și balcanică, păstrând tradiția, și-au creat propriul stil, trupa muzicală de tamburină fiind extinsă cu numeroase instrumente. Muzica lor nu se aseamănă altor trupe care cântă melodii balcanice, este de neegalat. Trupa a lansat deja șase albume, iar în 2015 a câștigat premiul Fonograf pentru cel mai bun album world music. De la ora 23:00, în Ceainăria Tein va avea loc o seară de folk și muzică de veselie, susținută împreună cu membrii trupelor Söndörgő și Égvilág.
Duminică, de la ora 11:00, trupa HolddalaNap din Ungaria va susține un concert destinat copiilor. Trupa formată din muzicieni renumiți interpretează în primul rând texte proprii îmbrăcate în haine muzicale. Compozitoarea Gulyás Anna interpretează melodiile proprii oferindu-le o autenticitate unică, iar vocea artistei Lakatos Mónika, cântăreața de origine romă a Trupei Romengo, creează un sunet unic. În timp ce în timpul dimineții, trupa le cântă copiilor, seara ei vor apărea pe scenă în fața adulților. Ceremonia de decernare a Cavalerului Mierii din Ținutul Secuiesc va avea loc de la ora 13:00, iar de la ora 17:00 participanții vor putea viziona concertul trupei Spontán, respectiv de la ora 18:00 concertul artistului Nicolae Voiculeț. Un artist complex şi evoluat, virtuoz al naiului, dirijor, coordonator muzical şi producător a concertat în faţa a peste 65 de lideri de state, a fost decorat de către preşedintele României cu „Meritul cultural al României în grad de cavaler”, a fost invitat să închidă Olimpiada de la Beijing. Este primul artist român care a primit „Darul Mărului” – U.N.E.S.C.O., simbol al speranţei, generozităţii şi al unităţii în diversitate. Ultimul concert al Târgului de Toamnă va fi de la ora 20:30, fiind oferit de trupa HolddalaNap, iar apoi, de la ora 23:00 se va susține un jam session împreună cu Ségercz Ferenc și trupa, din Ungaria.
Programul Târgului de Toamnă poate fi accesat pe site-ul Casei de Cultură Kónya Ádám, www.kultur.ro/, sau pe pagina de Facebook: www.facebook.com/events/1946878135589601/.
Organizatorii celei de a 7-a ediții a Târgului de Toamnă sunt Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe și Casa de Cultură Kónya Ádám. Parteneri: ASIMCOV, Asociația Egyesület, Spicom, Asociația Crescătorilor de Albine din România – sucursala Covasna, Fundația Guzsalyas, Fondul Bethlen Gábor.
Program:
Sâmbătă, 14 octombrie
13:00 – Casa dansului popular – Benkő Éva și Formația Folker / scenă
15:00 – Vernisajul Expoziției Comune a Cluburilor Foto din Secuime din cadrul Bienalei de Artă Fotografică din Ținutul Secuiesc – program organizat de Centrul de Cultură al Județului Covasna / scenă
17:00 – Dansul, viața noastră – spectacol de muzică și dans popular / scenă
18:45 – Concertul formației Égvilág / scenă
20:30 – Concertul formației Söndörgő / scenă
22:00 – Club folk și jam session / Tein
Duminică, 15 octombrie
11:00 – Concertul pentru copii al formației HolddalaNap / scenă
13:00 – Prezentarea noilor membri ai Ordinului Cavaleresc al Mierii – județul Covasna / scenă
17:00 – Concertul formației Spontán / scenă
18:00 – Invitat special: Recital de nai cu Nicolae Voiculeţ / scenă
19:30 – Concertul formației HolddalaNap / scenă
22:00 – Esti jam Ségercz Ferenc és a HolddalaNap / (Tein
Programe permanente
14–15 octombrie
10:00–20:00 – Târgul meșterilor populari și ai micilor producători / Piața Libertății
11:00–18:00 – Jocuri medievale, activități pentru copii – Toma (Kőnig Csaba) și trupa, Fundația Guzsalyas, Serviciul de Ajutor Familial Caritas, Asociația Ispiláng / piața din târg
11:00–18:00 – Atelierul meșteșugurilor de odinioară – Demonstrație de olărit, pielărie, împletire de coșuri, realizare obiecte din pâslă și email susținută de elevii Fundației Guzsalyas. Program finanțat din Fondul Bethlen Gábor / piața din târg
11:00–18:00 – Cortul cu miere – Expoziția „Cum se face mierea?”, activități pentru copii, degustare de miere – cortul de prezentare al Asociației Crescătorilor de Albine din România Filiala Covasna / piața din târg
11:00–22:00 – Bucate tradiționale în Hanul din Târg / Hanul din Târg
12:00–13:00 – Colțul instrumentelor muzicale: percuțiile lui Hána László și Ölvedi Gábor, precum și instrumentele suflătoare ale lui Ségercz Ferenc / piața din târg
* Organizatorii își rezervă dreptul de a modifica programul.