De vorbă cu colecționarul Marian Bobei

Cărți destinate focului. Vase cu cenușa strămoșilor, sparte și împinse spre Olt. Sunt câteva dintre obiectele pe care colecționarul Marian Bobei le-a salvat, cumpărându-le din casele oamenilor sau ridicându-le din șantiere.

Un om darnic

Am cunoscut o parte din frumusețile adunate de Marian Bobei - minerale, fosile și cărți vechi - la o expoziție organizată de Zilele Sfântu Gheorghe. Atunci m-a suprins prin gestul de dona o carte din anii ‘20 Casei Memoriale Romulus Cioflec din Araci. M-am reîntâlnit cu el în sufrageria sa și s-a dovedit darnic și cu poveștile.

Marian Bobei e un povestitor avid să-ți ofere cât mai multe dintre amintirile și cunoștințele sale despre arheologie, artă, istorie veche sau recentă, știință. Cunoștințe acumulate grație carierei sale de maistru militar principal. Dar și datorită setei sale de cunoaștere și frumos care l-au făcut să devină pictor și sculptor profesionist și să strângă  roci, flori de mină, fosile, vase preistorice și antice, cărți și vederi. În urma întâlnirii, am decis să mă concentrez asupra colecției sale de cărți vechi și vestigii arheologice, lăsând pentru un articol viitor drumul său pe tărâmul daltei și al pensulei.

Născut în 1953 în județul Satu Mare, fiul unui militar și al unei casnice, cu studii de artă la Budapesta, Marian Bobei s-a mutat cu familia la Săcele, județul Brașov, pe când avea șapte ani. În gimnaziu a ajutat la alcătuirea colecțiilor unui muzeu, umblând, alături de alți copii, prin casele oamenilor dornici să doneze. Tot în gimnaziu a colecționat niște vederi pe care le mai are și-acum. A urmat școala profesională tehnică la Brașov, lucrând ca muncitor calificat, apoi a făcut școala militară de maiștri și subofițeri la Pitești. În 1974 a fost repartizat la Batalionul 22 Vânători de Munte Cireșoaia din Sfântu Gheorghe, iar în 1998, având gradul maxim, de maistru principal, s-a pensionat, trecând în rezervă. În prezent, pictează și sculptează suveniruri de artă cu ajutorul unuia dintre cei doi fii și a norei sale, iar soția îl ajută cu comercializarea lor, la Brașov. În timpul liber, își îngrijește și își completează colecțiile.

„Ia-o, că fac focul cu ea“

Primele cărți din biblioteca lui Marian Bobei le-am văzut tot în expoziția dedicată pasiunii sale, „Din experiența unui colecționar de artă”, vernisată de Zilele Sfântu Gheorghe la Muzeul Spiritualității Românești de la demisolul Catedralei Ortodoxe. Am descoperit acolo cărți din secolul XVII până în secolul XX. „Eu pe aceste cărți am pus mâna într-o conjuctură în care oamenii, din cauza sărăciei, își vând cărțile. Și le vând pe nimic, vă rog să mă credeți. 2-3 lei am dat pe ele. Pe aceste biblii din vremea lui Constantin Brâncoveanu am dat 200 de lei pe bucată. Am fost cu ele la autentificare la Biblioteca Academiei, cam 2000 de euro bucata“, ne-a mărturisit colecționarul. Printre piesele de colecție, o curioasă Biblie bilingvă: „Asta e o Biblie din vremea când românii din Ardeal erau obligați să treacă prin alte metode, prin forță, mai mult, de la Ortodoxie la Catolicism. E foarte interesantă, are slujba în slavonă, iar pagina din spate e în latină. E o Biblie de buzunar pentru uzul preoților trecuți la uniați. Să știți că mă mir că am ajuns noi până în ziua de astăzi, pentru mine e un miracol“. Nu de puține ori, Marian Bobei a salvat volume de la distrugere, cum e cazul unei cărți cumpărate la noi în județ: „Mi-a dat-o o bătrânică, la Ojdula: Ia-o, domnule, că fac focul cu ea“.

Am reintrat în lumea colecției sale când am descoperit, în sufrageria familiei, o bibliotecă plină de lucrări care respira a ordine. Ca dovadă că limba nu trebuie să fie o barieră pentru cultură, am răsfoit împreună două cărți în maghiară din perioada austro-ungară. Una dintre ele prezenta obiecte decorative și unelte care m-au impresionat prin eleganța designului. De asemenea, mi-a arătat un album de la începutul secolului trecut cu bisericile fortificate din sudul Ardealului. Prilej pentru colecționar să-i elogieze pe sașii care, după cum arătau fotografiile sepia, menținuseră în bună stare foarte multe dintre bisericile lor multiseculare. Alte imagini, de data asta cărți poștale, mi-au adus în fața ochilor Brașovul de altădată. Mi-a găsit, însă, și câteva vederi vechi din Sfântu Gheorghe, printre care o imagine interbelică a actualului Colegiu Național Mihai Viteazul.

Încă de la prima întâlnire cu cărțile lui Marian Bobei, colecționarul mă susprinsese o afirmație: „Am 1000 de volume de carte veche, pot să spun că nici Biblioteca Județeană „Bod Peter“ nu are atâtea“. Intrigat, am vorbit cu directorul Bibliotecii Județene, Szonda Szabolcs. Acesta mi-a confirmat că biblioteca are puține cărți vechi - cele mai multe se păstrează la Muzeul Național Secuiesc, în timp ce „Bod Peter“ se axează pe împrumutul cărților.

Fosile de cal

De când s-a mutat la Sfântu Gheorghe, Marian Bobei a avut ocazia să-i cunoască pe arhelogii din zonă, cum ar fi regretatul Székely Zoltán, membru corespondent al Academiei și director al Muzeului din Sfântu Gheorghe pe când nu se numea „secuiesc“. Marian Bobei spune că a învățat multe lucruri de la Székely Zoltán și fiul acestuia, Székely Zsolt.

„Mergeam pe șantiere arheologice. A fost perioada mea de formare ca viitor arheolog amator“, zice Bobei. Pe un astfel șantier de pe malul Oltului, între Coșeni și Chilieni, Bobei a găsit fosile de cal preistoric, pe care le-a donat muzeului.

- Iertați-mă că vă întreb, ați văzut dumneavoastră și nu au văzut arheologii? mă mir eu.

- Păi n-au văzut, că ei erau puțin mai încolo și eram mai aproape, îmi spune Bobei, adăugând că oricum arheologii căutau vestigii din altă epocă.

De multe ori, a găsit vestigii și în locurile săpate de muncitori, cu excavatorul. Cum e cazul unui imens vas de lut, pe care l-a refăcut din cioburi și pe care l-a expus pe culoarul apartamentului său.

„Acest vas a fost folosit pentru înhumația unui schelet.  Când a apărut sus, în peretele de nisip și pământ era la vreo șase metri înălțime, m-am dus la excavatorist. Totul vibra. Nu te poți apropia de un perete de nisip, că dacă un mal de 15 tone cade pe tine, te aplatizează. M-am rugat de excavatorist, nu a dorit să se oprească. Atunci era pe vremea lui Împușcatu’, nu se oprea lucrul. La un moment dat, vasul, care era întreg, a căzut de sus și s-a spart. Bucățile lipsă nu am reușit să le recuperez“, spune cu regret Marian Bobei. Cioburile și osemintele din vas au fost împinse în Olt de lama excavatorului.

Oasele soldaților

Ca militar, participând cu armata la diverse lucrări de interes public, a descoperit alte vestigii. De pildă pe șantierul Canalulului Dunăre-București, unde s-a aflat timp de aproape un an, în 1989: „În fiecare zi găseam obiecte din toate epocile. Începând de la Neolitic până la schelete de soldați din Primul Război Mondial. Erau la mică adâncime, cât au pus pământ pe ei, câteva lopeți, ca să nu-i mănânce ciorile. Păi ce, mai aveau timp să le sape groapa ălora?“.

Arheologie la Revoluție

Tot în 1989, în timpul Revoluției, a descoperit urne funerare într-o tranșee săpată de soldați la Sfântu Gheorghe. Majoritatea obiectelor pe care le-a descoperit le-a donat muzeelor, în parte pentru că înainte de 1989 nu știa să le restaureze. Apropo de cele rămase în colecția lui, sunt curios dacă are obiecte mai valoroase decât vasul văzut pe culoar.

„Mai valoros e un vas micuț, de acum 3000 de ani. Dar trebuie refăcut și nu am timp“.

„Dă-i sufletului, domnule, ce-i al lui!“

Deși mare parte din timp și-l petrece cu munca pentru firma sa de suveniruri artistice, pictând și sculptând, Marian Bobei găsește vreme și pentru colecția sa, din care au mai rămas multe de împărtășit publicului. Am simțit asta la vernisajul de Zilele Sfântu Gheorghe. Atunci a anunțat că va aduce mai multe fosile la muzeul de sub Catedrala Ortodoxă, într-o nouă expoziție. Tot atunci a povestit că expoziția cu pietre semiprețioase și cărți s-a născut la rugămintea  Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan“. „Ei m-au rugat să vin să fac lucrul ăsta. Nu puteam să-i refuz“, a spus Marian Bobei, adăugând: „Eu acord sprijin la orișice om care dorește să nu mai discute la masă despre manele, fotbal și telenovele. Îi urăsc pe ăștia. Banalitatea vieții de zi cu zi! Ajungi să-ți fie silă de viață dacă stai să faci treaba asta. Trebuie să facem și ceva interesant, să-i dăm spiritului hrana lui, nu numai stomacului. Dă-i sufletului, domnule, ce-i al lui!“