ACTUALITATE 23 martie 2017

România trece în acest weekend la ora de vară

de Covasna Media | 2008 vizualizări

În fiecare an, România trece la ora de vară în ultima duminică a lunii martie. Ora de vară 2017 pică în acest weekend, în noaptea de 25 spre 26 martie. Mai precis, ora 3:00 va deveni ora 4:00, şi astfel ziua de duminică 26 martie 2017 va avea 23 de ore în loc de 24.

Conceptul numit ora de vară a fost prima dată adus în discuție în anul 1895, în Noua Zeelenadă. Cel care a venit cu această idee a fost entomologul George Vernon Hudson.  Sistemul are ca scop folosirea luminii Soarelui pe o perioadă cât mai lungă din zi. În acest mod, activitățile se desfășoară cât mai mult posibil pe lumină naturală, iar acest lucru este benefic din cel puțin două puncte de vedere. Lumina naturală, spre deosebire de cea artificială, este un stimulator al tonuslui fizic și psihic. În al doilea rând, prin trecerea la ora de vară se economisește și energia electrică necesară iluminatului artificial.

În prezent mecanismul prin care se schimbă ora, primăvara și toamna, respectiv trecerea la ora de vară și la ora de iarnă, este folosit în peste 100 de țări din lumea întreagă.

România a aderat la ora de vară pentru prima dată în anul 1932. Între anii 1943-1979 practica trecerii la ora de vară a fost suspendată. În anul 1997 România a intrat în rândul celorlalte țări europene care aderau la ora de vară în ultima duminică din luna martie, iar acest lucru este valabil și în prezent.

Transportul feroviar de călători trece duminică la ora de vară

CFR Călători informează că, de duminică, în activitatea de transport feroviar se va trece la ora oficială de vară, ora 03:00 devenind ora 04:00, se arată într-un comunicat de presă al companiei remis, joi, AGERPRES.

Trecerea la ora de vară nu modifică mersul trenurilor în vigoare, circulația urmând a se efectua conform orarului prevăzut în mersul trenurilor.

„Trenurile de călători vor circula după ora actuală (de iarnă) până în noaptea de 25/26 martie a.c. la ora 03:00, care va deveni ora 04:00. După ora 04.00, trenurile vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară. Trenurile de călători aflate în circulație după ora 03:00, care devine ora 04:00, își vor continua mersul până la stația de destinație, iar în cazul când orele de plecare ale acestor trenuri se suprapun cu orele normale de plecare în intervalul orar 04:00 — 05:00, trenurile vor pleca în ordinea rangului“, se arată în document.

Având în vedere că și în țările vecine trecerea la ora de vară se face în aceeași zi de duminică, între stațiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Ucraina, Bulgaria, trenurile vor circula după graficele din mersul de tren în vigoare.

Înainte de călătorie, CFR recomandă tuturor pasagerilor să se asigure că au achiziționat bilet pentru evitarea taxării suplimentare în tren și/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.