RHM Pants a sărbătorit 20 de ani de la inaugurarea fabricii din Estelnic
Firma are 750 de angajaţi covăsneni.
Întreaga comunitate din Estelnic a fost vineri în sărbătoare, întrucât s-au împlinit 20 de ani de la inaugurarea fabricii de pantaloni din localitate. La unitatea care produce două milioane de pantaloni pe an muncesc 750 de persoane, în jur de 30 dintre ei fiind angajații companiei încă de la înființare. Cei mai vechi angajați au primit diplome de recunoaștere din partea conducerii fabricii.
Patronul Dietrich Bock a vorbit despre cei 20 de ani de activitate a companiei și a spus că deși au fost și perioade mai dificile, RHM Pants a trecut peste toate fără a face concedieri. „Prima dată am venit la Estelnic în decembrie 1991, pe vremea când eram în căutarea unei locații potrivite pentru o fabrică de pantaloni. Am călătorit mult în Cehia, Polonia și țările din Balcani în speranța că voi găsi locația perfectă. Am decis să deschid fabrica la Estelnic, iar primii pantaloni au fost confecționați în toamna lui 1992. La început ne-am gândit că vom funcționa cu 200-250 de angajați, dar ne-am dezvoltat în continuu și am ajuns la peste 400 de persoane angajate” – povestește Dietrich Bock.
Cel mai de succes an din istoria companiei
Între timp RHM Pants a deschis și alte fabrici de confecții în județ, TTC la Sfântu Gheorghe și Platanus la Baraolt, iar patronul firmei spune că în decembrie vor încheia cel mai de succes an din istoria companiei.
„Am învățat din greșelile noastre și astfel am reușit să ne dezvoltăm în toți acești ani. Politica noastră se bazează pe patru principii, pe care le respectăm cu sfințenie: clienți cu prestigiu, calitate, flexibilitate și performanță” – a declarat directorul RHM Pants.
Primarul comunei Estelnic, Vargha Attila, a spus că datorită acestei fabrici, localnicii din Estelnic nu pleacă în străinătate, iar drept dovadă stau cifrele care arată o creștere a numărului populației cu 5% în ultima perioadă.