ACTUALITATE 17 octombrie 2019

Regula numărul 1: nu faci pălincă din fructele din care n-ai face și gem

de Iulia Drăghici - Taraș | 1349 vizualizări

Autoritățile covăsnene se implică în creșterea calității pălincii produse în județ

Prima ediție a Competiției Pălincilor, la care sunt invitați să ia parte toți producătorii din zonă, mândri de licoarea tare care le curge la cazane, are loc pe 15 noiembrie a.c.. Înscrierile sunt deschise până la data 8 noiembrie. Organizatorii anunță că jurizarea se va face după reguli stricte și că la final fiecare participant va primi fișe prin care se prezintă atât plusurile, cât și minusurile fiecărui produs în parte. 

Scopul competiției este, așadar, evaluarea și clasificarea oficială a pălincilor din Ținutul Secuiesc, promovarea pălincilor de calitate, dar și formarea unei culturi a consumului civilizat de palincă, au precizat miercuri, într-o conferință de presă, organizatorii. 

Vrem să promovăm acele manufacturi care fac pălincă de calitate. Asta intră și în aspectul de care am vorbit de atâtea ori: o gastro-cultură specifică a Ținutului Secuiesc contribuie la atragerea turiștilor”, a declarat președintele Consiliului Județean Covasna, Tamás Sándor. 

Concursul se adresează micilor producători, de exemplu celor care servesc la pensiunile proprii pălinca de casă. Evenimentul este împărțit pe trei probe: pălincă, pălincă maturată pe pat de fructe și pălincă maturată în butoi. Înscrierile, deschise până la data de 8 noiembrie, se fac prin predarea a câte unui eșantion de 0,5 litri de pălincă propusă spre jurizare la Biroul de Informare Turistică din Piața Libertății a municipiului Sfântu Gheorghe. Taxa de înscriere este de 10 lei pentru fiecare probă. Jurizarea este anonimă, adică degustătorii vor primi doar mostre numerotate din eșantioanele predate în concurs. O regulă importantă este că produsele înscrise în competiție nu pot conține niciun fel de îndulcitor. 

Fiecare concurent va primi o fișă despre pălinca lui, cu defecte și/sau calități, deci o să își dea seama dacă a greșit, unde a greșit și dacă nu, atunci va primi felicitări și diplomă. (...) E un concurs zonal și dedicat persoanelor fizice, dar tindem să ajungem la un concurs internațional, în patru sau cinci ani. Asta depinde de concurenți, dar simțim că există interes”, a spus și expertul Dezső Tibor, degustător de pălincă autorizat. 

Sfatul principal pe care l-a transmis expertul către viitorii concurenți a fost legat de onestitate. „Din ce nu faci acasă gem, să nu încerci să faci pălincă. Asta e regula cea mai simplă. Ce se întâmplă de obicei: vine doamna și strânge fructele pentru gem și ce rămâne vine domnul și adună pentru pălincă. Și se așteaptă să aibă gust și parfum. Nu are cum să aibă. Pălinca bună redă caracteristicile materiei prime. Așa de simplu este”, a declarat Dezső Tibor, care a amintit totodată și greșeli de distilare, dar care se pot corecta. 

Concursul este organizat de Consiliul Județean Covasna și Asociația pentru Dezvoltarea Turismului în Județul Covasna. Ceremonia pentru decernarea premiilor va fi una care îi va reuni doar pe producătorii de pălincă, deci nu vor fi acțiuni și concerte în zona centrală a orașului, ci desfășurarea va avea loc într-o sală de evenimente din Sfântu Gheorghe. 

Toate detaliile privitoare la concurs pot fi obținute accesând pagina de Facebook a concursului,  Székelyföldi Pálinkamustra • Competiția Pălincilor, https://www.facebook.com/szekelyfoldipalinkamustra/

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.