ACTUALITATE 25 ianuarie 2013

Reabilitarea fostului Cinema Arta, prioritate pentru senatorul Marius Obreja

de Monica Vrânceanu | 682 vizualizări

Reabilitarea fostului Cinema Arta, prioritate pentru senatorul Marius ObrejaLiderul PNL Covasna, senatorul Marius Obreja, răspunde pozitiv solicitării primarului Antal Árpád și spune că va susține alocarea de bani de la Bugetul național pentru lucrările de reabilitare a clădirii fostului Cinema Arta.

Potrivit lui Marius Obreja, reabilitarea clădirii fostului cinematograf, care va deveni noua casă a Teatrului Andrei Mureșanu, este un proiect prioritar pentru care va cere bani, alăturându-se astfel demersurilor de la nivel local în acest sens.

Potrivit primarului Antal Árpád, reabilitarea a fost evaluată la un milion de euro, însă fără contribuție din fonduri guvernamentale lucrările ar putea dura ani întregi, căci bugetul orașului nu poate suporta o astfel de sumă.

În context, Obreja s-a referit și la drumul județean spre Lacul Sfânta Ana, un drum distrus și periclitat de alunecările de teren. Obreja a arătat că așteaptă să se limpezească lucrurile, pentru a vedea cărei autorități publice va „aparține” drumul.

„Unul dintre primele drumuri pe care le voi face pentru finanțări va fi la domnul Relu Fenechiu și voi face public ce valori pot fi aduse în județ la modul real pentru acest drum (...). Tendința este să mă duc cu 400 de km de drum din județ... cât va rămâne însă, vom vedea”, a mai spus Obreja.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.