ACTUALITATE 15 aprilie 2021

Protestul avocaților covăsneni: „S-au acumulat atitudini și soluții considerate vădit abuzive”

de Iulia Drăghici - Taraș | 987 vizualizări

Un protest al avocaților covăsneni, la care au luat parte 14 persoane, a avut loc miercuri în fața Tribunalului Covasna. Acțiunea a fost una organizată în cadrul Uniunii Naționale a Barourilor din România (UNBR), în contextul unei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ne-a spus decanul Baroului Covasna, av. dr. Laczkó Dávid Géza. Acesta a subliniat și că avocații nu contestă prin acest demers decizia în sine a magistraților și nu apără o persoană sau pe alta, ci protestul își dorește să sublinieze importanța respectării standardelor recunoscute național și internațional privind libertatea de exercitare a profesiei de avocat. 

„Dreptul la apărare este garanția democrației”, „Respect pentru autoritatea de lucru judecat”, „Oricine are dreptul la apărare”, „Apărarea nu e delict de opinie”, „Respect pentru apărare și egalitate de arme”. Cu astfel de texte scrise pe pancarte au ieșit miercuri, în fața intrării Tribunalului Covasna, avocații îmbrăcați în robele specifice. 

Este o manifestare nu pentru un om sau anumiți oameni sau împotriva unor oameni, ci este vorba despre un protest care vrea să atragă atenția instanțelor și organelor judiciare cu privire la nevoia respectării reglementărilor care protejează profesia de avocat. Pentru că orice democrație este funcțională numai în situația în care există o avocatură puternică și respectată, iar în unele cazuri, și din păcate tot mai frecvente în ultima perioadă, corpul avocaților observă că avocatul nu mai este considerat un partener cu drepturile legal stabilite în actul de justiție, ci este un rău. Imediat nu se mai consideră nici măcar un rău necesar, ci un rău care este de multe ori considerat că este cel care tulbură bunul mers al justiției. Acest lucru nu este corect și tocmai noi invocăm problema inversă, în sensul că nu se respectă de multe ori și de data aceasta s-a concretizat chiar la Înalta Curte, for suprem de justiție, unde drepturile avocaților au fost grav încălcate, au fost condamnați colegi pentru părerile lor exprimate în dosar. (...) Suntem conștienți că nu se rezolvă probleme profesiei (n.red. prin acest demers), dar am înțeles să atragem atenția conducerii instanțelor și publicului, clienților, că este important ca avocații să fie respectați, pentru că avocații sunt garanția democrației. (...) Multe nereguli am constatat și într-un fel s-au acumulat abuzuri, atitudini și soluții considerate vădit abuzive, care au determinat protestul nostru”, ne-a declarat decanul Baroului Covasna, av. dr. Laczkó Dávid Géza. 

Tot acesta a spus că demersul nu este unul judiciar, nu se pune în discuție soluția dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, chiar dacă mulți avocați o consideră abuzivă, sunt alte căi legale prin care se poate contesta, ci se atrage doar atenția că profesia de avocat nu mai este respectată. 

Manifestări similare au avut loc în toată țara și erau programate să aibă loc la ora 12:00. La Sfântu Gheorghe acțiunea pașnică, de cam 15 minute, a avut loc puțin după ora programată și a fost mai mult sau mai puțin organizată, în sensul că ba a avut loc în afara Tribunalului, ba înăuntru, ba la 12:00, ba la 12:15. 

Totuși, esența este că Baroul Covasna a înaintat un memorandum, cu un text comun adoptat la nivelul UNBR-ului, președintelui Tribunalului Covasna, cum, de altfel, s-a procedat și la nivel național.  

Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat la 5 ani de detenție cu executare pe avocatul Robert Roșu de la casa de avocatură Țuca, Zbîrcea și asociații, în dosarul „Ferma Băneasa”, unde au primit pedepse și omul de afaceri Remus Truică, dar și miliardarul israelian Beny Steinmetz și cel cunoscut drept prințul Paul Al României, potrivit G4Media.ro. 

Condamnarea avocatului a stârnit protestele avocaților din România sub hashtagul #JeSuisRobert, dar și ale asociațiilor internaționale ale avocaților, scrie publicația. 

În motivare, „Înalta Curte explică pe pagini întregi că avocatul nu a fost condamnat – așa cum s-a susținut – pentru faptul că „și-a făcut doar meseria” și pentru că a emis opinii juridice în apărarea intereselor clienților săi, ci pentru că s-a implicat activ în încălcarea legii”, scrie www.g4media.ro/, într-un articol publicat săptămâna trecută.  

În același caz, în februarie, Uniunea Internațională a Avocaților (UIA) a reacționat la închiderea avocatului fără nici un fel de motivare, considerând că „avocatul Robert ROSU a fost încarcerat în cadrul și pentru exercitarea profesiei de avocat, fapt pe care îl condamnă cu tărie, ca fiind total inadmisibil și inacceptabil”, potrivit site-ului www.unbr.ro/

Din păcate, din motivarea deciziei instanței în dosarul „Ferma Băneasa”, dincolo de aspectele factuale particulare speței, răzbat idei care tind să relativizeze și să repună în discuție aspecte pe care le-am considerat dintotdeauna ca fiind acceptate în legătură cu rolul avocatului. Un dosar are șanse de câștig sau pierdere și orice om are dreptul la apărare, fie el și infractor. Un avocat poate susține opinii controversate sau chiar greșite din punct de vedere juridic, fără teamă că ar putea fi urmărit penal, cu atât mai mult atunci când acestea se întemeiază pe hotărâri judecătorești și irevocabile. Un avocat nu poate fi sancționat că nu a depus la dosar acte potrivnice interesului juridic al clientului”, arată UNBR pe site-ul propriu, într-un text publicat miercuri, numit „Uniunea Națională a Barourilor din România și barourile din România solicită respectarea standardelor recunoscute național și internațional privind libertatea de exercitare a profesiei de avocat”. 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.