ACTUALITATE 26 aprilie 2017

Promovarea localității Bicfalău, prioritate pentru Consiliul Județean

de Iulia Drăghici - Taraș | 1977 vizualizări

Cu peste 35 de conace, satul Bicfalău, aparținător comunei covăsnene Ozun este considerat de autoritățile județene drept „o mică bijuterie”, după cum s-a exprimat miercuri, în cadrul conferinței Info Județean, președintele Consiliului Județean (CJ), Tamás Sándor.

În același context, acesta a precizat că în planurile din viitorul apropiat se găsește inițierea unui proiect pentru introducerea satului în lista UNESCO (United Nations Educational, Scientific and Cultural Organization, Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură - n. red.). Această activitatea este una prioritară pentru CJ, mai ales având în vedere că anul acesta este Anul Turismului în județul Covasna.

„Am avut două conferințe sâmbăta trecută, una la Arcuș, organizată cu sprijinul nostru, de către o asociație din Cluj, și cealaltă conferință, un eveniment mai mare din mediul privat, a fost organizată de către contele Kálnoky la Micloșoara. Următorul pas constă în promovarea mai intensă a satul Bicfalău, pentru că acolo sunt concentrate peste 35 de conace, adică este o mică bijuterie. Urmează să inițiem un proiect pentru a putea fi cuprins pe lista UNESCO. Acolo deja s-a făcut, și este deja în fază de avizare la Ministerul de Resort, un studiu în ceea ce înseamnă dezvoltarea zonei și a localității Bicfalău”, a declarat Tamás Sándor.

Atestat documentar încă din anul 1332, Bicfalău este recunoscut în țară și nu numai pentru conacele construite în secolele XVI, XVII și XVIII, care și-au menținut arhitectura și farmecul vremurilor de altădată.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.