ACTUALITATE 20 februarie 2017

Proiectul „ Accelerator ” destinat mediului de afaceri, lansat la Sfântu Gheorghe

de Agerpres | 1260 vizualizări

Un proiect internaţional, ce are ca scop accelerarea dezvoltării economice în regiunea dunăreană, a fost lansat luni, la Sfântu Gheorghe.

Proiectul „ Accelerator ” cuprinde parteneri din nouă state europene, respectiv România, Ungaria, Austria, Slovenia, Bulgaria, Republica Cehă, Bosnia şi Herţegovina, Croaţia, Serbia şi se va derula pe parcursul următorilor trei ani, în cadrul programului „Interreg-Danube Transnational Programme”, a precizat Vajda Lajos, directorul executiv al Asociaţiei Întreprinzătorilor Mici şi Mijlocii din judeţul Covasna (ASIMCOV), unul dintre coordonatori.

Accelerator vizează, în principal, dezvoltarea mediului de afaceri şi sprijinirea firmelor pentru a accesa mai uşor finanţare pentru dezvoltare. (...) Pentru noi este foarte important acest proiect. (...) Dacă nu ne gândim la viitor, dacă nu ne gândim la cum va arăta această regiune, vom accesa fonduri şi nu va avea niciun efect. Dacă nu luăm în considerare elemente inovative, potenţialul regional, situaţia actuală şi direcţia în care dorim să ne îndreptăm, atunci nu putem proiecta viitorul. De aceea, este foarte importantă inovaţia şi este foarte important ca firmele să se bazeze pe inovaţie, cercetare, pe aplicarea rezultatelor cercetării. În plus, trebuie să luăm în considerare şi potenţialul regiunii, potenţialul uman şi tot ceea ce implică dezvoltarea echilibrată a regiunii”, a declarat Vajda Lajos.

Bugetul întregului proiect este de aproximativ 2 milioane de euro. La conferinţa de lansare au participat, pe lângă parteneri, reprezentanţi ai Ministerului Economiei şi mediului de afaceri.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.