ACTUALITATE 29 decembrie 2016

Programe pe care Consiliul Județean Covasna le va derula și în 2017

de Iulia Drăghici - Taraș | 1552 vizualizări

În ultima ședință ordinară din acest an, Consiliul Județean Covasna a hotărât să continue și în 2017 șapte programe implementate cu succes și în anii trecuți. Este vorba despre proiectele de reabilitare de Cămine Culturale în mediul rural, de baze sportive, cabinete medicale din mediul rural, finanțări pentru reabilitarea a două spitale orășenești, reabilitarea de instituții de învățământ și continuarea programului „Primul Ghiozdan”.

„Am făcut un bilanț. În ultimii 7 ani de zile, în 93 de locații am reabilitat Căminele Culturale, împreună cu Consiliile Locale. Eu consider că acesta este un program foarte important. (...) Au fost construite 33 de baze sportive, 16 cabinete medicale, reabilitare grădinițe și școli – 11 locații. În programul „Primul Ghiozdan” în ultimii 4 ani de zile am acordat câte un pachet frumos la peste 2.200 de copii în fiecare an. În plus, s-au mai construit și 27 de terenuri de joacă noi – nouțe. Am adoptat din nou aceste programe și le-am și simplificat acolo unde au mai fost probleme, pentru că acum avem experiență” a declarat Tamás Sándor.

Potrivit acestuia, în ultimii șapte ani, aceste proiecte au necesitat un buget total de 2,6 milioane de lei, iar cea mai mare valoare a fost investită în 2016, când bugetul total al programelor a ajuns la 650.000 de lei. Chiar dacă încă nu se cunoaște valoare exactă a bugetului necesar pentru 2016, Tamás Sándor spune că cel mai probabil acesta va fi aproximativ egal cu cel din 2016.

În plus, începând din 2017, CJ va implementa un program „After School” realizat împreună cu Consiliile locale și cu fundații din Elveția și România.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.