ACTUALITATE 8 octombrie 2015

Probleme cu afișajul trenurilor în Gara Sfântu Gheorghe

de Sever Ioan Miu | 672 vizualizări

Pe peronul Gării din Sfântu Gheorghe, cele două tabele cu trenurile care vin și pleacă și cu numerotarea vagoanelor sunt greu de citit de către unii călători, din cauza cernelii decolorate de vreme. Nici la difuzor nu se anunță de unde începe numerotarea vagoanelor.

„Am fost să-mi conduc părinții la gară. Odată ce am ajuns pe peron, la un moment dat, ai mei au vrut să afle numerotarea vagoanelor. Am avut noroc cu un prieten, pe care l-am întâlnit întâmplător acolo și care știa stâlpii cu afișele. Dar nici pe tabel nu se vedea clar care era trenul care ne interesa, a trebuit să ne uităm de două ori ca să vedem”, ne-a declarat un călător.

„Tabelele se pot citi, dacă te uiți mai bine. Problema este că sunt greu de găsit în gară. Mă așteptam să anunțe prin stație de unde începe numerotarea vagoanelor. Eram obișnuit din Gara Sinaia, aici văd că nu se spune la difuzor”, ne-a declarat alt călător.

„Afișele sunt din martie, tipărite din fondurile șefului de gară, că CFR-ul nu ne dă bani pentru asta. Înainte nu erau afișe și știa toată lumea unde e toaleta și unde e peronul, acum că am pus peste tot, toată lumea e nemulțumită. O să înlocuim, totuși, afișele, ca să fie bine”, ne-a declarat un angajat de la Gara Sfântu Gheorghe.

Cât despre anunțarea prin stație a numerotării vagoanelor, acesta a precizat că, înainte de introducerea sistemului de anunțare automată bilingvă, această informație era comunicată prin difuzoare. „Odată cu noul sistem, nu a mai fost posibil să anunțăm și numerotarea vagoanelor, așa că am pus afișe”, ne-a explicat angajatul.

Un panou  electronic cu trenurile care sosesc și pleacă în gară este afișat, vizibil, în stația de așteptare, dar numerotarea vagoanelor nu se regăsește printre informațiile de pe panou.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.