ACTUALITATE 31 octombrie 2016

Problema vaccinului hexavalent încă nerezolvată

de Iulia Drăghici - Taraș | 845 vizualizări

În judeţul Covasna au ajuns mai puţin de 70% din dozele de vaccin hexavalent necesare, iar tranşa a doua întârzie din nou

Ministerul Sănătăţii a trimis în judeţul Covasna doar 1.135 de doze de vaccin hexavalent necesare imunizării bebeluşilor, ceea ce înseamnă mai puţin de 70% din necesarul solicitat de către Direcţia de Sănătate Publică (DSP) a judeţului Covasna. Acestea au fost distribuite săptămâna trecută medicilor de familie. Până la 31 octombrie, Ministerul se angajase că va trimite şi restul dozelor, însă termenul nu a fost respectat nici de această dată.

„Vaccinul hexavalent a fost distribuit de săptămâna trecută la cabinetele medicale, în cantitate de 1.135 de doze, care înseamnă în jur de 60-70% din dozele cerute. Sunt promisiuni din partea Ministerului Sănătăţii că la sfârşit de lună octombrie o să mai primim o tranşă, dar nu am fost anunţaţi deloc până acum”, ne-a declarat luni, în ultima zi a lunii octombrie, reprezentantul secţiei de epidemiologie a DSP Covasna, Igyártó Gabriella.

În judeţul nostru, vaccinul hexavalent a fost epuizat încă din luna august. Primul lot, care a ajuns în ţară la mijlocului lui octombrie, a fost compus din 115.000 de doze de vaccin, potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătăţii din data de 13 octombrie, care făcea apel către medicii de familie să demareze programarea la vaccinare a copiilor eligibili şi a celor care nu au fost vaccinaţi până în prezent.

Aceeaşi sursă arăta că „al doilea lot de vaccin hexavalent, adică restul de 140.000 de doze, va ajunge în România până pe data de 31 octombrie 2016”, însă termenul nu este respectat nici de această dată.

Vaccinul hexavalent este administrat gratuit în calendarul naţional de imunizare copiilor la două, patru şi la 11 luni şi este preparat utilizat pentru profilaxia specifică a difteriei, tetanosului, tusei convulsive, haemophilus, hepatitei B şi poliomielitei.

Teme articol: Covasna vaccin criza hexavalent
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.