Primarul din Târgu Secuiesc face bilanțul pe 2013
Din cauza vremii ce se anunță a fi nefavorabilă, începând cu săptămâna viitoare se vor opri lucrările exterioare la Târgu Secuiesc, motiv pentru care primarul Bokor Tibor a făcut o radiografie a realizărilor acestui an. Nu a realizat tot ce și-a propus, însă pe mai multe străzi din orașul breslelor s-a lucrat, iar acestea sunt acum ca noi.
Multe investiții
„Anul acesta am început multe lucrări la Târgu Secuiesc, dintre care cele mai importante țin de reabilitarea rețelei de apă și canalizare, precum și de reparare a străzilor” – a declarat primarul Bokor Tibor. Acesta a dat și exemple, spunând că pe strada Fortyogó lucrările au fost terminate, pe străzile Kőrösi Csoma Sándor, Petőfi Sándor și mai multe curți a fost schimbată piatra cubică, iar în alte curți a fost pregătit terenul pentru piatră cubică, primarul spunând că după ce vor fi schimbate conductele de gaz, se vor apuca și de aceste lucrări. De asemenea se lucrează pe străzile Bálványos, Gábor Áron, Vásárhelyi Péter, Cimitirului și Ghioceilor. Pe strada Libertății au construit o parcare, iar pentru a proteja spațiile verzi din jurul blocurilor, Primăria a montat garduri.
Nu merg toate ca pe roate
„Consider că cel mai mare eșec este strada Gării, pentru că i-am rugat pe constructori ca această stradă să fie prioritară din cauza traficului intens, și să o reabiliteze până la sosirea iernii, dar acest lucru nu s-a întâmplat” – afirmă Bokor Tibor. E drept, pe această stradă se lucrează, însă localnicii spun că lucrările se fac în mod foarte lent. Primăria a plantat anul acesta aproape 300 de puieți în municipiu, însă o parte dintre ei au fost deja rupţi. De altfel, Primăria a făcut în mai multe rânduri apel la populație ca în cazul în care sunt martorii unor acțiuni de vandalism, să anunțe autoritățile.
Lucrări la Bibliotecă
Anul acesta Primăria a montat o nouă centrală termică la Biblioteca din oraș, dar planurile nu se opresc aici. Urmează renovarea subsolului, care va fi dat în folosința publicului larg. De asemenea se lucrează la stația de epurare din oraș, iar primarul este mulțumit de ritmul în care lucrează firma care a câștigat licitația. Tot în 2013 Primăria Târgu Secuiesc și Consiliul Județean Covasna au reparat fațada Muzeului Breslelor, iar anul viitor urmează alte lucrări, de această dată în interior.
Patinoarul acoperit mai așteaptă
Unul dintre planurile primarului, și anume acoperirea patinoarului din oraș, nu se va realiza în curând. „Cu părere de rău spun că probabil nu vom putea realiza una din promisiunile făcute în campania electorală și nu vom acoperi patinoarul până la finele anului 2014. Pentru aceste lucrări este nevoie de 3 milioane de euro” – a declarat Bokor Tibor. Acesta a menționat că și construirea unei noi grădinițe este un lucru important, însă deocamdată nici pentru aceasta nu sunt bani.