ACTUALITATE 14 iunie 2016

Primarul din Sânzieni, acuzat de retrocedare ilegală

de Iulia Drăghici - Taraș | 2495 vizualizări

Neregulile au fost constatate recent, în urma unui control făcut de Prefectura Covasna

Prefectura Covasna anunţă că a descoperit nereguli într-un dosar, întocmit în urmă cu 10 ani, care retroceda peste 100 de hectare de pădure şi 50 de hectare de teren agricol către familialui Balogh Tibor, primarul din comuna covăsneană Sânzieni.

„La sesizarea unor cetăţeni am efectuat nişte verificări la nivelul comunei Turia şi la Comisia Locală Turia şi Sânzieni. Din punctul nostru de vedere, în urma verificărilor a rezultat că este vorba de nişte acte de reconstituire emise pentru persoane neîndreptăţite. În acest sens am solicitat primarului de la Turia să introducă o acţiune pentru anularea acestor acte. Dacă nu va face dânsul acest lucru, o vom face noi. Încă nu am sesizat nici instanţa şi nici nu am formulat plângeri penale”, ne-a declarat prefectul judeţului Covasna, Sebastian Cucu. Acesta a completat că dacă primarul din Turia, Daragus Attila, nu va ţine cont de cererea Prefecturii, atunci instituţia va cere în instanţă anularea actelor.

Într-un articol publicat de site-ul braşovean www.newsbv.ro se arată că „verificările au scos la iveală faptul că rudele primarului Balogh Tibor jr., respectiv tatăl și vărul acestuia, nu erau moștenitori de până la gradul patru pentru a beneficia de dreptul de reconstituire”.

Primarul reales al Sânzieniului, Balogh Tibor, a declarat pentru „Observatorul de Covasna” că terenul i-a fost retrocedat printr-o hotărâre judecătorească definitivă. „Asta e o prostie. Avem o hotărâre judecătorească definitivă pentru 50 de hectare, din care am primit doar 18. Dacă cineva spune că această hotărâre nu este legală, atunci nu am ce să zic”, a spus primarul din Sânzieni.

Terenuri retrocedate în numele bunicii decedate

Potrivit presei braşovene, reconstituirea dreptului de proprietate a 10 hectare de pădure și 50 de hectare de teren arabil trebuia să fie solicitată de Balogh Margit, bunica primarului din Sânzieni, care însă a decedat în 1984. „Cu toate acestea, în 1991, pe numele ei a fost făcută cerere de retrocedare. Solicitarea a fost însă respinsă de comisiile de fond funciar (locală şi judeţeană). Nemulţumiţi, tatăl şi vărul primarului din Sânzieni au sesizat Judecătoria Târgu Secuiesc. În pofida evidenţelor, instanţa le-a admis plângerea prin sentinţa civilă 343/10.05.2004 şi a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pe numele Balogh Margit”, informează www.newsbv.ro.

Un articol publicat pe aceeaşi temă de ziarul „Bună ziua Braşov” spune că Prefectura Covasnei a ajuns la concluzia că „hotărârea Judecătoriei Târgu Secuiesc conţine „dispoziţii contradictorii”, în condiţiile în care instanţa a reconstituit dreptul de proprietate pentru Balogh Margareta, nu pentru reclamanţi, dar a admis plângerea acestora”.

Aceeaşi sursă arată că familia primarului ar mai fi dobândit alte peste 93 de hectare de pădure de la o rudă îndepărtată. „Cât priveşte alte 93,68 de hectare de pădure dobândite de familia primarului din Sânzieni, Prefectura a constatat acelaşi lucru. Familia primarului a solicitat dreptul de reconstituire după o rudă pe nume Imecs Gizella, numai că membrii familiei nu erau moştenitori de până la gradul patru. Şi în acest caz urmează să fie sesizată instanţa, pentru a constata nulitatea absolută a actelor de reconstituire. Luna trecută, prefectul covăsnean a mai sesizat faptul că din dosarul de retrocedare pe numele Balogh Tibor lipsesc chiar înscrisurile pe baza cărora ar fi trebuit să se facă retrocedarea, adică o decizie a instanţei. Sebastian Cucu spune acum că instanţa este cea care trebuie să facă dreptate şi să constate nulitatea absolută a actelor de reconstiture”, scrie „Bună ziua Braşov”.

Balogh Tibor a mai precizat faptul că sesizarea către Prefectură este făcută de un cetăţean din Lemnia, care a pierdut o moştenire în Sânzieni. „A avut un proces, dar nu cu mine, prin care a pierdut o moştenire. Şi acum mă atacă pe mine. Săptămânal umblă cu un dosar, ba pe la Prefectură, ba pe la Primărie şi a ajuns chiar şi la Guvern”.

Rezultatele alegerilor din 5 iunie i-au asigurat lui Balogh Tibor încă un mandat de primar al comunei. Întrebat dacă acuzaţiile îi vor afecta munca în administraţia publică din Sânzieni, primarul a răspuns: „Îmi afectează munca pentru că mă pune pe drumuri. Cred că este o pierdere de timp pentru că trebuie să merg, să răspund la întrebări, să dau declaraţii şi aşa mai departe”.

Situaţie asemănătoare şi în Ghelinţa

Potrivit prefectului Sebastian Cucu o situaţie asemănătoare, de retrocedare ilegală pentru care s-a emis şi o hotărâre judecătoarească pentru alte persoane, este şi în Ghelinţa. „Şi aici vom cere anularea hotărârii judecătoreşti. Din păcate situaţia constatată la Turia şi Sânzieni nu este una singulară”, a spus Sebastian Cucu.

Primar incompatibil

Pe lângă retrocedarea ilegală de care este suspectat în prezent, primarul din Sânzieni a mai fost în atenţia autorităţilor şi anul trecut, când Agenţia Naţională de Integritate l-a găsit în stare de incompatibilitate. În noiembrie 2015, ANI a anunţat printr-un comunicat de presă că „primarul comunei Sânzieni, judeţul Covasna, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 27 noiembrie 2013 – 27 martie 2014 întrucât acesta a deținut simultan funcția de primar al comunei Sânzieni, Jud. Covasna și calitatea de titular întreprindere individuală respectiv comerciant persoană fizică la „BALOGH G. TIBOR ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ”, încălcând astfel, prevederile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003”.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.